„În mod paradoxal, răcirea relaţiilor s-a produs în contextul în care interesele de securitate, cele economice şi chiar cele ideologice ale puterilor occidentale s-au aliniat din ce în ce mai mult.
Rusia şi China vor o Uniune Europeană mai slabă, divizarea alianţei occidentale şi declinul puterii americane. Planurile economice mercantiliste şi agresive ale Chinei vizează produsele de tip capital şi industria auto aflate în centrul economiei Germaniei. Într-o lume condusă mai bine, principalele naţiuni europene şi SUA ar aprofunda parteneriatul pentru a se pregăti de o nouă eră provocatoare în politica mondială. Cu toate acestea, în lumea noastră, înverşunarea şi resentimentele inflamează ambele maluri ale Atlanticului, iar forţa alianţei se diminuează pe măsură ce nevoia existenţei sale creşte”, argumentează editorialistul WSJ.
„Oracolele înţelepciunii convenţionale îi atribuie în mod natural vina lui Donald Trump, fără a se înşela în totalitate. Stilul său de negociere cu Germania şi Franţa a fost aspru. De la criza iraniană, la comerţ, la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare şi mediu, el atacă ceea ce majoritatea europenilor percep a fi interesele lor, în contextul în care discursul axat pe ideea «America pe primul loc» le atinge punctele sensibile. Dar, deşi Donald Trump greşeşte în multe privinţe, are totuşi dreptate într-o problemă majoră. Oricât de complicată ar fi istoria sa, naţionalismul este o forţă importantă în afacerile globale, iar liderii ţărilor ar trebui să o respecte. Afirmaţiile dispreţuitoare ale lui Emmanuel Macron au generat titluri bune, dar incapacitatea sa de aprecia rolul naţionalismului în politicile globale revelă eşecul imaginaţiei aflat la baza multora dintre problemele Europei”, subliniază WSJ.
„Instinctul antinaţionalist al liderilor de genul lui Emmanuel Macron îşi are originile în concepţia că Europa Occidentală este adevărata Europă şi că istoria sa este o istorie universală, cu lecţii obligatorii pentru restul lumii. Aceste concepţii egoiste sunt atât de profunde în rândul elitelor din Europa Occidentală încât de multe ori sunt instinctive”, argumentează editorialistul, notând că lecţiile Primului Război Mondial nu au fost aceleaşi în toate ţările. „În Europa Centrală şi de Est, războiul a demonstrat valoarea, nu pericolele, naţionalismului. A distrus imperiile birocratice transnaţionale care le negau libertatea polonezilor, lituanienilor, cehilor şi multor altora”, explică editorialistul Walter Russell Mead. „După al II-lea Război Mondial, subjugarea acestor popoare într-un alt sistem imperial multietnic şi birocratic, Blocul sovietic, le-a confirmat concepţia că naţionalismul a fost cauza lor pentru libertate. Naţiunile central şi est-europene care au aderat la Uniunea Europeană au făcut acest lucru întrucât au crezut că apartenenţa la un club occidental prosper, alături de cea la Alianţa Nord-Atlantică, le vor permite menţinerea independenţei naţionale. Scăpau de transnaţionalismul ideologic al Pactului Varşovia, nu acceptau o nouă rundă de tutelă a birocraţilor cu perspective postnaţionale”, subliniază WSJ.
„Postnaţionalismul este o fantezie occidentală, nu o tendinţă la nivel global, iar pacea durabilă nu poate fi construită pe o bază atât de instabilă. China, Rusia, India, Pakistan, Vietnam,
Brazilia, Turcia – aceste ţări şi multe altele sunt la fel de naţionaliste cum era Franţa în anul 1910, iar naţionalismul lor configurează o nouă realitate în afacerilor globale, periclitând din ce în ce mai mult atât securitatea europeană, cât şi pe cea americană. Donald Trump înţelege acest lucru instinctiv şi ştie că ţările occidentale au nevoie de licoarea puternică a naţionalismului – nu doar de ceaiul slab al cosmopolitanismului birocatic – pentru a prospera într-o lume periculoasă. (…) Dacă liderii politici americani şi europeni ar fi înţeles importanţa naţionalismului pentru coerenţa propriilor societăţi, precum şi arhitectura ordinii mondiale, Donald Trump poate că ar produce în continuare emisiuni televizate şi nimeni nu ar fi auzit de formaţiunea Alternativă pentru Germania. Cu cât principalii lideri rămân mai mult timp orbi la importanţa naţionalismului, cu atât este mai mare probabilitatea ca lumea să devină mai haotică”, concluzionează editorialistul WSJ.
