Patruzeci de membri ai mişcării ”Vestele galbene” au încercat joi fără succes să ocupe Fortul Bregancon, reşedinţa de vară a preşedinţilor Republicii Franceze pe Coasta de Azur, a declarat vineri pentru France Presse primarul din Bormes-les-Mimosas, Francois Arizzi.

 

 

„Poliţia a intervenit pentru a opri în cătunul Cabasson patruzeci de veste galbene care au vrut să se ducă în Fortul Bregancon”, a precizat el, confirmând o informaţie a ziarului local Var-Matin.

În ediţia sa de vineri, acest cotidian relatează cu imagini despre ciocniri după-amiază între manifestanţi şi jandarmi în afara fortului, situat pe o peninsulă a celebrei Riviere franceze în sudul Franţei.

Contactat, serviciul de presă al Palatului Elysee a refuzat să comunice locul unde se află acum Emmanuel Macron în perioada acestor sărbători de sfârşit de an, în timp ce toamna a fost marcată în Franţa de revolta „vestelor galbene”, francezi modeşti care se consideră abandonaţi şi ostili politicii fiscale şi sociale a guvernului.

Potrivit lui Arizzi, care evocă o „acţiune simbolică”, aceste „veste galbene” ar intenţiona să se întoarcă acolo vineri, pentru a încerca din nou să ocupe fortul.

„Pentru cei care doresc democraţia, ar trebui să înceapă prin respectarea proprietăţii altora”, a acuzat Arizzi, în timp ce unele dintre aceste „veste galbene” au traversat domenii private pentru a-şi atinge ţintă.