Patriarhia Constantinopolului și a Moscovei sunt într-o dispută mai veche privind jurisdicția asupra Ucrainei. Moscova susține că a primit cu titlu definitiv jurisdicția de la Constantinopol în secolul 17, pe când patriarhul Bartolomeu susține că această jurisdicție a fost dată cu titlu temporar și poate fi oricând ridicată. Practic, actul de emancipare al bisericii Ucrainei ar avea două părți. O parte prin care se retrage jurisdicția Moscovei și o a doua parte prin care se recunoaște Ucrainei autocefalia, adică rangul egal între bisericile ortodoxe.
Moscova a sugerat că s-ar putea ajunge chiar la schismă în sânul Ortodoxiei dacă Ucraina va primi tomos-ul cerut. Putem presupune că patriarhul Bartolomeu, în consultările cu alți patriarhi, simte că a primit suficiente asigurări că Rusia nu va fi încurajată să facă această schismă. Pierderea de teritoriu canonic și înfrângerea politică suferită de Patriarhia Rusiei ar putea diminua prestigiul acesteia în lumea ortodoxă.
Nu trebuie, însă, să ne imaginăm că Biserica Rusă va dispărea din Ucraina. Cel mai probabil vom vedea structuri paralele iar credincioșii și, eventual, parohiile vor putea decide în care dintre aceste structuri să se integreze. Dealtfel, deja există în Ucraina nu una ci două biserici ortodoxe independente de Rusia. Acestea, însă, nu se bucură deocamdată de nici un fel recunoaștere canonică.
Cererea unor clerici și credincioși ucrainieni de a avea biserică independentă este destul de veche, venind în urma desprinderii Ucrainei de URSS. Există și un precedent prin care Patriarhia Ecumenică a acordat independență unei biserici naționale din zonă în ciuda obiecțiilor ruse (Patriarhia Estoniei). Dar Patriarhul Bartolomeu a evitat să provoace Moscova – în bună măsură pentru a facilita Sinodul din Creta al întregii Biserici Ortodoxe.
În ciuda acestu gentelmen’s agreement, Biserica Moscovei, împreună cu câteva biserici din Orientul Mijlociu, a refuzat să participe, diminuând, astfel, legitimitatea sinodului.
Rămasă fără această pârghie asupra Constantinopolului, Moscova a descoperit că nu mai poate bloca apariția unei biserici ucrainiene autocefale. Au existat presiuni puternice din partea Bisericii Ruse, a statului rus, dar și a unor oameni de afaceri. Totl, se pare, fără folos.
Biserica Ortodoxă Română trăiește o resurgență a conservatorismului care favorizează o aliniere implicită cu unele dintre pozițiile Patriarhiei Moscovei. Asta mai ales în situația în care Patriarhia Greciei și comunitatea Muntelui Athos, altădată repere ale conservatorismului religios românesc, nu au putut opri statul grec să legalizeze parteneriatele civile între persoanele homosexuale. Prin comparație, statul rus își asumă în mare parte pozițiile civice ale Bisericii Ruse și, atâta vreme cât Biserica nu critică abuzurile puterii sau folosirea sexualității ca propagandă, relațiile dintre cele două instituții sunt armonioase.
Dar, în cazul de față, este aproape inimaginabilă o aliniere între biserica română și cea rusă. Motivul este conflictul canonic privind jurisdicția asupra Republicii Moldova. După 1989, BOR a reactivat Mitropolia Basarabiei dar Biserica Rusă a făcut mari eforturi pentru a bloca orice recunoaștere oficială a acesteia. Astăzi există două mitropolii, una subordonată Moscovei (majoritară) și una subordonată Bucureștiului, care funcționează în paralel.
Situația va fi probabil complicată de Congresul Mondial al Familiilor care va avea loc în a doua parte a lunii septembrie la Chișinău. La întrunire va participa și patriarhul Kiril, invitat de președintele pro-rus Dodon. Kiril va vizita și Transnistria ceea ce va irita guvernul moldovean (de orientare oarecum pro-occidentală). Această iritare s-ar putea transmite statului român și BOR.
