Persoanele care au susținut proba teoretică a examenului pentru obținerea permisului de conducere vor avea la dispoziție un an pentru a da și proba practică. În caz contrar, va trebui să treacă repetat proba teoretică. Până acum, proba practică putea fi susținută în maxim 90 de zile calendaristice din momentul susţinerii probei teoretice. Modificările au fost publicate în Monitorul Oficial.
Totodată, la preschimbarea permisului de conducere, cazierul contravențional privind lipsa restricțiilor asupra dreptului de a conduce vehicule se va solicita doar dacă în urma verificării automatizate se va indica necesitatea prezentării obligatorii a acestui document.
Procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere şi cerinţele faţă de examinatori vor fi aprobate prin ordinul ministrului Educației, Culturii și Cercetării. Anterior, documentul se aproba de către ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.
De asemenea, au fost publicate modificările privind condițiile de eliberare a permisul de conducere internațional. Acesta se eliberează în baza permisului de conducere naţional valabil, pe un termen de până la trei ani. Acesta nu poate să depăşească, însă, termenul de valabilitate al permisului de conducere naţional deţinut.
Permisul de conducere internaţional va fi valabil pentru conducerea vehiculelor în trafic internațional numai cu condiția deținerii permisului de conducere național al Republicii Moldova.
La preschimbarea permiselor de conducere eliberate de către autorităţile statelor care recunosc şi exercită conversiunea permiselor de conducere naţionale ale Republicii Moldova, fără susţinerea examenului de obţinere a permisului de conducere, va fi aplicat principiul de reciprocitate.
De asemenea, autoritățile au abrogat Fișa deținătorului permisului de conducere.
Sursa : bizlaw.md