Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat vineri, la finalul reuniunii informale a miniştrilor afacerilor externe din UE (Gymnich), că în urmă cu două săptămâni a efectuat o vizită la Chişinău, în cadrul căreia a transmis mesajul că pentru România şi pentru celelalte state membre ale Uniunii Europene există o linie roşie care nu poate fi depăşită, legată de organizarea corectă, democratică şi eficientă a alegerilor în Republica Moldova.
“Unele dintre problemele cu care suntem confruntaţi la nivelul UE sunt legate de alegerile în două ţări cheie din zona Parteneriatului Estic. Este vorba de Republica Moldova, dar este vorba şi de Ucraina. În urmă cu 10 zile, acum două săptămâni, am făcut o vizită la Chişinău, ocazie cu care, printre multe alte lucruri pe care le-a discutat cu domnul prim-ministru, am spus foarte clar că pentru România, dar nu numai pentru România, pentru ţările Uniunii Europene, există o linie roşie care nu poate fi depăşită şi aceasta este legată de organizarea corectă, democratică şi eficientă a alegerilor în Republica Moldova. Am spus foarte clar că este un test esenţial de care depinde în continuare relaţia dintre Republica Moldova şi UE. Este un mesaj foarte clar pe care l-am dat. Al doilea mesaj pe care l-am dat domnului prim-ministru este să nu rupă punţile de legătură cu alte partide din opoziţia neparlamentară, dar cu orientare europeană, pentru că s-ar putea avea în vedere găsirea unei majorităţi, pornind de la ideea europeană”, a arătat ministrul român în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinută alături de Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate.
El a menţionat că în cadrul vizitei la Chişinău a avut şi o întâlnire cu reprezentanţii tuturor partidelor neparlamentare din Republica Moldova cu înclinaţii şi cu viziune proeuropene.
“Sigur, (ne-am întâlnit n.r.) la Ambasada României. A fost foarte plăcut să vedem că toate structurile care există la nivelul societăţii moldovene sunt acolo. Şi aici ne-am asigurat că dăm un mesaj de respectare a modului în care se vor desfăşura alegerile libere şi corecte şi, în acelaşi timp, le-am spus şi reversul mesajului pe care i l-am adresat domnului Filip: că nu e bine să spui niciodată în politică. Deci, şi pentru dânşii am dat un semnal că trebuie să aibă în vedere şi posibilitatea unor alte acţiuni”, a spus el.
Meleşcanu a menţionat că probabil vor exista numeroşi observatori externi în timpul procesului electoral.
“Vreau să vă spun că şi la nivelul Consiliului Europei, şi la nivelul OSCE există un interes pentru a observa cu mare atenţie modul în care se vor desfăşura alegerile în Moldova. Deci, ne putem aştepta să avem observatori destul de numeroşi, care să îşi facă într-adevăr treaba şi să poată da o imagine cât mai corectă în legătură cu modul în care s-au desfăşurat alegerile. Noi sperăm ca ele să fie corecte, bune şi să iasă cine am vrea noi”, a mai spus ministrul român de Externe, citat de Agerpres.