Peste 500 de primari de comune din România și din Republica Moldova vor participa în perioada 17-20 februarie la Adunarea generală a Asociației Comunelor din România, informează Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).
La lucrările reuniunii sunt așteptați să participe reprezentați ai Guvernului României, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă.
Lucrările Adunării Generale vor include subiecte legate de activitatea curentă a asociației, propuneri legislative menite să îmbunătățească activitatea de la nivelul comunelor, conferirea titlului, certificatului, plachetei și diplomei de excelență „Primar de 4 stele”, care se acordă primarilor comunelor din România, ca răsplată a meritelor importante și în semn de apreciere deosebită pentru alegerea de patruori în această funcție.