O asociație intitulată „Templul Satanic” a instalat o statuie masivă ce-l înfățișează pe Bafomet, un demon cu cap de capră, aripi și corp de om, înconjurat de doi copii, în fața Capitoliului Arkansas, informează NY Post. 

 

Gruparea satanistă afirmă că a instalat statuia ca un protest la existența unui monument pe care sunt scrise cele 10 porunci.

Monumentul care înfățișează Cele Zece Porunci a fost amplasat pe treptele instituției publice în 2012, fiind realizat din fonduri private. Sataniștii au amenințat încă 2014 cu instalarea statuii, dar abia acum au și pus în practică acțiunea. „Dacă poți pune un monument religios (pe spațiul statului) atunci ar trebui să poată pună și alții, iar dacă nu sunteți de acord cu unul, atunci nu ar trebui să fie niciunul”, a spus Ivy Forrester, unul dintre fondatorii organizației. Cu toate astea, instalarea statuii încalcă o lege a statului Arkansas care spune că pentru instalarea oricărui monument în spațiul public este nevoie de sprijin legislativ.