Donald Trump a semnat Legea bugetului apărării care prevede înghețarea fondurilor pentru programul „Cer deschis“, în baza căruia sunt efectuate zboruri militare de observare deasupra teritoriului Statelor Unite și al Rusiei, potrivit RBC.
Punctul 1242 al bugetului apararii, aprobat de Congresul SUA și semnat de președintele Donald Trump, prevede refuzul alocarii de bani pentru finanțarea Tratatului privind cerul deschis.
Legea bugetului Pentagonului prevede că nu se mai pot utiliza în 2019 fonduri pentru a efectua zboruri de observare. Se remarcă faptul că restricția poate fi ridicată dacă președintele SUA va depune în comisia de resort a Congresului un certificat, care va proba îndeplinirea condițiilor acordului de către Rusia.
Documentul afirmă că Rusia este responsabilă pentru nerespectarea tratatului privind cerul deschis. În special, Moscova ar trebuie să renunțe la senzorii în infraroșu și sistemele de radar cu apertură sintetică în timp ce avioanele sale fectueaza zboruri de observare deasupra SUA și UE și să nu utilizeze datele obținute în cursul zborurilor în beneficiul serviciilor de spionaj, precum și să explice în ce scop este realizata survolarea unui anumit teritoriu.
În plus, Statele Unite insistă ca observatorii americani sa poata efectua zboruri deasupra Moscovei, Kaliningradului și Ceceniei, precum și în zonele limitrofe cu Abhazia și Osetia de Sud.
Acordul privind cerul deschis de la Helsinki, din 24 martie 1992, a fost semnat de reprezentanți a 23 de țări membre ale OSCE. Moscova a ratificat documentul în mai 2001. Potrivit acordului, țările semnatare pot survola reciproc teritoriile pentru a se asigura că un alt stat nu se pregătește pentru război și nu încalcă acordurile internaționale.
Sursa: paginaderusia.ro