Ion Heliade Rădulescu s-a născut în anul 1802, pe 6 ianuarie și a fost una dintre cele mai pregnante personalități ale revoluției pașoptiste. Acesta s-a stins din viață pe 27 aprilie 1872, rămânând în memoria contemporanilor dar și a posterității drept un scriitor, filolog dar și om politic dedicat, care luptat pentru idealul național.
Din cauza specificității vremii, se pare că acesta învață mai întâi limba greacă, dar asimilează foarte ușor și limba română, mai ales în urma citirii Istoriei pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior. Din copilărie pare să aibă un spirit polimat, fiind interesat de cât mai multe domenii, istorie, politică dar și literatură.
Alături de Ion Câmpineanu, frații Golescu, Ion Ghica sau Nicolae Bălcescu, acesta a întreprins activități ce avut un caracter revoluționar, premergătoare însă momentului de la 1848. În ceea ce privește derularea revoluției, programul său a avut un caracter moderat, însă persuasiv. În Proclamația de la Islaz a introdus desființarea clăcii și împroprietărirea prin despăgubire, descentralizarea administrației, domn ales pe 5 ani, contribuție fiscală generală și libertatea învățământului.
După înfrângerea revoluției, Heliade pleacă în exil (1848-1858) la Paris, apoi în insula Chios și la Constantinopol. Pentru scurt timp revine în țară, în timpul ocupației turcești a Capitalei, dar, în urma protestelor consulatului austriac este nevoit să se întoarcă la Constantinopol, unde rămâne până în 1857. Se întoarce definitiv în țară în anul 1859.
Numele lui Heliade Rădulescu este legat și de Academia Română, fiind fondator dar și primul președinte al acesteia. Acesta a avut o intensă activitate publicistică, atât în țară cât și în timpul cât se afla în exil.
Acesta se stinge pe data de 27 aprilie, înmormântarea având loc pe 30 aprilie. După cum scriau publicațiile vremii, se pară că „fericitul Heliade” s-a bucurat de recunoașterea semenilor, la funeraliile sale participând aproximativ 10.000 de persoane.
Ne putem da seama de impactul pe care l-a avut personalitatea sa în epocă și prin faptul că Mihai Eminescu îi dedică o odă, cât timp se afla încă în viață „La Heliade”, iar în urma morții îi dedică poezia „La moartea lui Eliade” („Ca glasul Providenţei din stinsele decade,/Astfel s-auzi glasu-ţi, bătrâne Eliade!”)
#cenaclulculturalaronpumnul #ionheliaderadulescu #ligastudentilor
