Rusia a trimis sute de agenti ai unor firme de securitate private pentru a-i asigura protectia presedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, contestat de Statele Unite in contextul crizei politice grave, afirma surse citate de site-ul agentiei Reuters.
Agentii paramilitari care efectueaza misiuni secrete pentru Rusia au ajuns in Venezuela in ultimele zile pentru a consolida dispozitivul de securitate al presedintelui Nicolas Maduro in contextul protestelor de opozitie sustinute de Statele Unite.
Conform unor surse citate de agentia Reuters, Moscova a trimis aproximativ 400 de agenti paramilitari in Venezuela. Alte surse afirma ca sunt grupuri mai mici.
Agentii de securitate fac parte din Grupul Wagner, format din fosti militari care au luptat clandestin pentru sustinerea trupelor ruse in Ucraina si in Siria. Grupul Wagner nu a comentat informatiile.
Ministerul rus al Apararii si Ministerul Informatiilor din Venezuela nu au facut niciun comentariu pe aceasta tema. Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului, a declarat: „Nu avem astfel de informatii”.
Combatantii paramilitari ar fi ajuns in Venezuela la bordul unor avioane ruse care au facut escala in Cuba.
Reamintim ca Venezuela trece printr-o criza de proportii. Deja prabusita din punct de vedere economic – cu inflatie de 1.300.000% in 2018 – statul a intrat si intr-o criza politica, dupa ce seful legislativului Juan Guaido s-a autoproclamat miercuri presedinte interimar al Venezuelei, fiind sustinut de SUA si mai multe state din America Latina, inclusiv Brazilia, Argentina si Columbia.
Rusia si China in schimb, au informat ca sustin in continuare guvernul actual, condus de Nicolas Maduro. Mexic, Cuba si Bolivia il sustin de asemenea pe Maduro.