România rămâne principala destinaţie pentru petrecerea Crăciunului şi Revelionului pe rit vechi a turiştilor din Republica Moldova, în special pentru staţiunile montane, la schi.

 

“Vatra Dornei, Sângeorz-Băi, Valea Prahovei, Poiana Braşov sunt zonele preferate de turiştii moldoveni, mai ales pentru cei care vin la schi. Majoritatea aleg ca mijloc de transport autocarul pentru că le place să meargă în grupuri mai mari. Cei care vin cu autoturismul propriu aleg staţiunile apropiate de graniţă, în special din cauza preţului carburanţilor, dar şi pentru că nu au conexiuni aeriene bune. Majoritatea aleg să vină prin agenţii de turism, nu sunt obişnuiţi ca românii să îşi facă rezervări prin booking”, a precizat  Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Bugetul mediu alocat de turiştii moldoveni pentru petrecerea acestor sărbători este cuprins între 150 şi 200 de euro de persoană, cu transport inclus. Aceasta face ca mulţi turişti moldoveni să se îndrepte către destinaţii de schi mai ieftine.

Reprezentanţii agenţiei clubului Zimbru Chişinău (Mistral Chişinău) spun că destinaţia de top este Valea Prahovei, în special pentru schi. Cei care vin să se odihnească, să petreacă, au ales Sovata sau Slănic Moldova. Astfel, preţurile pentru un pachet de 3 nopţi la Călimani, cu cină festivă, a fost de 159 euro de persoană, în timp ce pentru 5 nopţi la Vatra Dornei, au fost de 209 euro de persoană, incluzând programe artistice, acces la piscină şi telescaun gratuit. La Şuior, în Maramureş, la poalele munţilor Gutâi, pachetul de 4 nopţi a costat 209 euro de persoană.

Vacanţa de Revelion a românilor s-a încheiat în Prahova cu un grad de ocupare de 100%, dar toate unităţile rămân ocupate în continuare în ianuarie, pe perioada vacanţei şcolare care se încheie pe data de 13 ianuarie.

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova spun că atât timp este vreme bună pentru schi, zăpada atrage turiştii pe pârtii şi în staţiunile montane. Stratul de zăpada variază între 30 – 40 cm la Azuga şi Buşteni şi 80 – 120 cm la Sinaia.

“Staţiunile sunt încă pline de turiştii care se distrează pe pârtii, în parcurile de distracţii sau se relaxează la centrele SPA prezente în majoritatea hotelurilor. Vacanţa copiilor care continuă încă o săptămână a oferit familiilor cu copii oportunitatea de a petrece timp împreună şi foarte mulţi au ales să facă acest lucru în Prahova. Gradele mari de ocupare care s-au menţinut constante în ultimele săptămâni demonstrează că Prahova rămâne o destinaţie de top a turismului românesc” a precizat, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

În plus, turiştii moldoveni vor sărbători aici Crăciunul pe rit vechi (7 ianuarie). În zona Breaza şi Câmpina gradul de ocupare este în acest moment de 65%, deci turiştii mai pot găsi încă locuri disponibile. Pentru turiştii veniţi aici pentru Crăciunul pe rit vechi hotelierii au pregătit tarife speciale, în jur de 600 lei/camera/noapte la un hotel de 4 stele sau 300 de lei/camera/noapte la un hotel sau o vilă de 3 stele. Tarifele includ mic dejun, dar nu au şi alte mese incluse în pachete.

sursa:Agerpres