O rezoluție în susținerea Republicii Moldova a fost înregistrată în Senatul Statelor Unite. Documentul cere, totodată, Rusiei să-și îndeplinească obligațiile internaționale privind retragerea trupelor și munițiilor de pe teritoriul R.Moldova, potrivit unui comunicat al Parlamentului.
De asemenea, Moscovei i se cere să se abțină de la amenințări economice și presiuni asupra R.Moldova. „Federația Rusă este chemată să înceteze orice acțiune care sprijină mișcările separatiste pe teritoriul Republicii Moldova. Documentul vine să confirme poziția Senatului de întărire a relațiilor SUA – Republica Moldova și reafirmă suportul pentru integritatea teritorială a țării”, se precizează în comunicatul Leguislativului referitor la conținutul rezoluției.
Proiectul Senatului încurajează Secretarul de Stat și USAID să focuseze asistența pentru susținerea reformelor în justiție, promovarea unei guvernări deschise, transparente și democratice, suportul pentru mass-media și creșterea economică, precum și în domeniul securității energetice. Senatul încurajează Guvernul R. Moldova să continue implementarea reformelor cruciale pentru sporirea capacității și încrederii în instituțiile democratice, justiție, lupta cu corupția și activitatea societății civile. De asemenea, Guvernul este chemat să încurajeze implicarea societății civile în lupta cu corupția.
Rezoluția Senatului reafirmă importanța alegerilor libere, corecte și transparente și susține eforturile de combatere a campaniilor de dezinformare din Estul Europei.
Amintim că atât ONU, cât și NATO au cerut retragerea trupelor ruse de pe teritoriul R. Moldova.
Senatul SUA îndeamnă toate părțile implicate în reglementarea diferendului transnistrean să se abțină de la acțiuni unilaterale, care ar submina eforturile de identificare a unei soluții pașnice a problemei transnistrene care să asigure suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Amintim că, în februarie curent, în Congresul Statelor Unite, de asemenea, a fost înregistrată o rezoluție în susținerea Republicii Moldova.