Republica Moldova este condusă de un grup criminal organizat, în frunte cu Vlad Plahotniuc, Igor Dodon și alții, care au capturat „avionul” ce duce țara „spre Occident”, cu scopul de a-l izbi în turnurile gemene pentru a distruge și acolo și a ne distruge și pe noi. Comparația a fost făcută de primarul demisionar al capitalei, Dorin Chirtoacă, care a adus drept exemplu eliberarea în aprilie 2014 a interlopului Ion Druță, alias „Vanea Pisateli”, printr-o decizie mai mult decât stranie a Curții Supreme de Justiție, deși era condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor.
„Avionul a pornit spre New York, dar a fost preluat de teroriști, exact ca la 11 septembrie 2001, și avionul merge direct să lovească în turnurile gemene ca să distrugă și acolo, să ne distrugă și pe noi. Dacă lucrurile merg așa mai departe, acești teroriști care au ajuns la putere în Moldova, în persoana lui Plahotniuc, Dodon și ceilalți, cum am spus – grup criminal organizat. Asta este Republica Moldova astăzi. Ei vor să ne ducă la o dictatură de tip asiatic, dacă nu o avem deja. Și doi, cel mai probabil, la dezmembrarea Moldovei în care fiecare o s-o ia într-o parte sau alta”, a declarat Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii „În Prodfunzime”.
Întrebat în ce moment anume și-a dat seama că este la conducerea țării se află un grup criminal organizat, primarul demisionar al capitalei a spus că acest lucru s-a întâmplat în vara anului trecut discutând pe coridoarele judecătoriei cu „oameni care trec prin aceleași situații”, până atunci însă a pus problema la partid că „suntem blocați, vom fi loviți și distruși”.
Astfel, Dorin Chirtoacă a adus drept exemplu cazul fostului judecător al Curții Supreme de Justiție, Ion Arhiliuc, eliberat de Parlament, în baza cererii de demisie, la scurt timp după eliberarea din detenție a interlopului Ion Druță. Ion Arhiliuc a fost unicul magistrat al CSJ care s-a opus eliberării acestuia, prezentând opinie separată.
„Când au fost interviurile celea cu Proca de la București și Druță aici. Domnul Arhiliuc îmi spune, păi uite, eu când am fost judecător la Curtea Supremă a fost eliberat la un moment dat Druță. El atunci mi-a spus așa, la ureche: știi că atunci, eu fiind judecător la Curtea Supremă de Justiție, eram presat, de câteva ori s-a amânat ședința și toți îmi spuneau – Plahotniuc a cerut lucrul ăsta, sunt și bani, sunt de toate, tu ia și conformează-te! N-a vrut, a făcut opinie separată și, respectiv, există hotărârea în cauză cu opinia separată a domnului Arhiliuc, iar respectivul a fost eliberat și de-abia mai târziu, peste câțiva ani, din nou luat. Deci, este în regulă ca un judecător la Curtea Supremă să spună pe coridoarele Judecătoriei unui învinuit, inculpat penal, cum mă fac ei acum în toate felurile, că asemenea indicații s-au dat la Curtea Supremă în anul 2013-2014 pentru a rezolva problema unui killer?!”, s-a întrebat Chirtoacă, precizând că dacă până atunci tot ce auzea era de prin alte părți, acum a auzit „din gura judecătorului care era în completul de judecată”.