Unele națiuni se nasc din exporturi, unele realizează exporturi, iar altele au exporturi impuse asupra lor. România se află în ultima categorie.
Națiuni comerciale, cum ar fi Libanul, au întreaga lor istorie împletită cu comerțul, dezvoltând unul dintre primele alfabete din lume parțial pentru a efectua contabilitate comercială. Națiuni precum Germania, Japonia, Coreea și China au adoptat exporturile ca fiind nimic mai puțin decât o cale către modernitate, astfel încât astăzi ar fi greu de imaginat fără acest aspect. Apoi sunt țări care au fost de fapt clădite în ceea ce privește comerțul exterior în cea mai mare parte a istoriei lor, până când situația a încurajat foarte mult găsirea oportunităților de tranzacționare. Cel mai bun exemplu este Marea Britanie.
În timp ce alții erau ocupați să construiască imperii, britanicii tocmai se adunau după iarna de nemulțumire a lui Richard al III-lea. În acel moment, se poate spune cu siguranță că trebuie să fi fost cunoscut în primul rând pentru lână, principalul său export. A fost, de asemenea, momentul în care Henric al VII-lea a extins rolul Aventurierilor Negustori cu scopul explicit de a crește exporturile și, în multe privințe, a redefinit Marea Britanie ca o națiune exportatoare, comercială.
În următoarele câteva decenii, au urmat o serie de alte societăți pe acțiuni care în cele din urmă au ajuns să formeze ceea ce a devenit cunoscut drept imperiul comercial al Marii Britanii. Acum este timpul ca România să devină britanică și să se globalizeze. De ce este timpul Contrar narațiunii populare, România exportă, la fel cum a făcut Marea Britanie la începutul anilor 1500. Dar face acest lucru prost: sub capacitatea sa economică, cu valoare adăugată sub medie și cu un set limitat de țări.
Aproximativ 74% din exporturile românești se îndreaptă către țările Uniunii Europene – Germania reprezentând un total de 23% – și doar 42% din PIB este reprezentat de exporturi, rămânând în urma unor țări similare precum Polonia, care se laudă cu o cifră de 61%. Poate și mai îngrijorător este volumul scăzut al exporturilor cu valoare adăugată: exporturile de înaltă tehnologie se ridică la doar 8 miliarde USD pentru România, în comparație cu aproape 20 miliarde USD a Ungariei, 23 miliarde USD al Poloniei.
Aceeași imagine este valabilă și pentru bunurile IT, cu care România se mândrește altfel: doar 3% din PIB-ul României este reprezentat de exporturile TIC, șocant de scăzut în comparație cu 12% din Ungaria. Niciuna dintre aceste probleme nu ar trage neapărat alarma în mod izolat, dacă nu ar fi foarte mult legate între ele: proporția exporturilor în PIB a crescut de la 26% în 2008 la un maxim de 42,6% în 2016, odată cu integrarea în companiile vest-europene. lanțurile de aprovizionare. Fără această integrare, exporturile reale ale României s-ar putea situa în continuare la aproximativ 25%.
Între timp, acea legătură critică este în scădere: dacă cea mai mare parte a Uniunii Europene s-ar îndrepta către o recesiune pe termen scurt și, în timp ce lipiciitatea istorică a atenuat orice șoc, a lăsat și multe țări. Între timp, principalul partener comercial al României nu a găsit de fapt un motor economic care să renunțe complet la importurile ieftine de energie.
Deveniți britanici, mergeți la nivel global Conștient de asta, ar putea fi timpul să privim dincolo de acești parteneri comerciali, așa cum a făcut cândva Marea Britanie. Și este un moment bun pentru a face acest lucru: există o clasă de mijloc globală în creștere și există schimbări demografice care alimentează cererea pe multe piețe emergente, în timp ce centre comerciale precum Singapore sau Abu Dhabi oferă o rețea disponibilă pentru a desfășura afaceri.
Țări precum Franța s-ar putea lăuda cu un PIB mediu pe cap de locuitor de 46.000 USD PPA și 65.250.000 de oameni, dar reprezintă o piață saturată în mod fundamental, în declin relativ și doar o creștere slabă. Între timp, țări precum Indonezia reprezintă de peste patru ori mai mulți oameni, cu un PIB mediu pe cap de locuitor de 12.100 USD PPP, o creștere rapidă și o clasă de mijloc în creștere care caută să cheltuiască pentru orice, de la sedanuri și mașini de spălat vase la prețuri accesibile până la tutori de engleză și software de contabilitate.
Pur și simplu, dacă G7 nu este o piață de export oportună pentru exporturile românești, amintiți-vă că E7 și piețele emergente sunt. Pentru început, E7, care cuprinde țări precum China, India, Indonezia, Rusia și Brazilia, reprezintă în prezent aproximativ același PIB ca și G7 și se așteaptă să fie dublu față de G7 până în 2050. În al doilea rând, multe piețe emergente, cum ar fi Vietnamul, reprezintă sub – raportat la povești de succes economic care se așteaptă să crească cu nimic mai puțin de 5% pe an în următoarele decenii.
În al treilea rând, multe țări precum Pakistan, Egipt sau Nigeria se confruntă cu o creștere demografică extraordinară, care însumează 400 de milioane, 150 de milioane și 377 de milioane de consumatori potențiali – nu trebuie să cheltuiască mult pentru a crea o oportunitate de afaceri scalabilă. Situația economică în scădere a partenerilor comerciali tradiționali ai României ar putea fi impulsul de care trebuie să se uite dincolo de Europa și să devină britanic: economia mondială se schimbă, sute de milioane de clienți noi cu multă putere de cumpărare sunt în creștere și hub-uri globale precum Singapore și Abu Dhabi sunt pregătite pentru afaceri.
Sunt afaceri care se îndreaptă în această direcție, Alexandrion Group fiind unul dintre ele, dar nu suficienti profită de ocazie pentru a privi dincolo de străinătate apropiată. Este timpul și este timpul ca România să ia soluția britanică: mergeți la nivel global.
PS: Dincolo de rațiuni de suveranitate, este bine ca și toată clasa politică – și tot marele business local/ național – să înțeleagă că limba engleză este un „must” și că trebuie să acumuleze experiență și expresii-cheie și în limba engleză, mai ales pe teme sensibile din zona de “statecraft” sau “business-craft” global.
It is time for all politic and business Romania to go British, Romania Globală e o necesitate, să nu ne trezim după ce nu mai avem fonduri europene că nu mai avem economie parțial.
Radu Magdin este CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic.
