Aromânii sunt o minoritate istorică românească din balcani, care au reușit sub ocupația italiană a greciei să formeze primul stat aromân.
În octombrie 1940, Italia fascistă invadează Grecia, dar trupele elene resping în Albania forţele italiene slab dotate. Nemţii care pregăteau invazia în Rusia intervin în aprilie şi mai 1941 şi ocupă rapid nordul Greciei. Italienii preiau controlul Chamariei, care o dau cadou Albaniei şi a unor zone din Epir, Macedonia de Vest şi nordul Tesaliei. Aici, în aceste teritorii, trăia o minoritate aromânească masivă de câteva sute de mii de membrii, numiţi „ţânţari” sau „cuţo-valahi”. Această populaţie a sprijinit moral şi militar invazia italiană considerându-se de origine latină, deci de acelaşi neam cu invadatorii de la Roma. Surpriză, Mussolini înfiinţează în acest teritoriu controlat de minoritatea aromână un stat autonom: Principatul Pindului, condus de preşedintele Alchiviad Diamandi, mai târziu regent. Parlamentul şi capitala primului stat aromân din epoca modernă se proclamă în satul Metsovo (Aminciu în limba aromână). Alchiviad Diamandi este un charismatic politician anti-grec şi propagandist aromân din Samarina, încă din primul război mondial. În 1917, cu sprijinul trupelor italiene înfiinţează în sudul Albaniei, Republica Pindului şi în nord Republica Korcea (oraş aromânesc, care în prezent este înfrăţit cu municipiul Cluj-Napoca), – state autonome sub protectorat italian. După primul război mondial, pentru a nu fi ucis de poliţiile albaneze şi greceşti fuge la Roma unde devine un apropiat, şi un membru, al staff-ului noului dictator în ascensiune Benito Mussolini. În acelaşi timp Diamandi, care a absolvit Academia Comercială din Bucureşti în 1912 devine şi un prieten al Siguranţei române. În Albania ocupată de Italia, Diamandi organizează o armată aromână intitulată „A Cincea Legiune Romană”, care se implică, cu curaj, din octombrie 1940 în luptele cu Grecia. În iunie, Diamandi şi trupele sale intră în noua capitală a statului, Metsovo şi înfiinţează Partidul „Comunităţii Koutso-Vlahilor”.
La început i-a fiinţă Parlamentul Vlahilor în oraşul Trikala (50.000 locuitori), care legiferează măsuri împotriva limbii greceşti şi pentru folosirea noii limbi de stat: Aromâna. Dimandi îşi dă seama că Principatul Pindului şi Voievodatul Macedoniei, fiind recunoscut numai de Italia, trebuie să-şi întărească statul internaţional, prin recunoaşterea de către România. Diamandi, cu sprijinul prof. George Murnu, se întâlneşte la Sinaia cu dictatorul României, mareşalul Ion Antonescu şi premierul Mihai Antonescu, pentru a le propune ca noul principat să intre sub autoritatea Coroanei Române, cu un principe numit de către România şi sub suveranitatea statului român văzut ca un stat frate mai mare. Antonescu refuză propunerea, poate de teama unor complicaţii internaţionale cu Ungaria, Bulgaria şi guvernul Greciei ocupate. Situaţia în noul stat se agravează în vara şi luna septembrie a anului 1943, unde rezistenţa greacă susţinută de Aliaţi dă lovituri grele maşinăriei de război italiene. Italienii, în urma căderii lui Mussolini, în septembrie 1943 pierd controlul zonei. Alchiviad Diamnadi fuge la Bucureşti încă din 1942, unde trăieşte până în 1948, când este arestat de către comunişti şi ucis mişeleşte de securişti într-o celulă a Ministerului de Interne, pentru a stinge revolta naţională a aromânilor împotriva comuniştilor greci conduşi de Marcos din Tesalia şi Epir.
Fostul premier al principatului Pindului, Nicola Mathusi devine, în iunie 1942, regent al Principatului Pindului, dar predă puterea în urma ocupării zonei de către nemţi unui aventurier maghiar, contele Gyula Cseszeneky, Baron of Milvany. Nicola Mathusi fuge şi el în România, unde în 1948 comuniştii îl ţin închis pe o insulă pe Dunăre. În 1964 guvernul Georgios Papandreu îl absolvă de vina de colaboraţionist, pentru că a evitat ocuparea de către bulgari a portului Salonik. În anii `70 se întoarce din România în Grecia, care îl reabilitează cu toate drepturile, şi devine un reputat avocat la Atena. Moare în 1981 la Atena. Contele Gyula Cseszeneky, Baron of Milvany devine, în august 1943, voievod al Principatului Pindului şi Voievodatului Macedoniei, cu numele de Iulius I. Înainte a participat activ în armata lui Horthy la ocuparea Ardealului de Nord de la România, în urma Dictatului de la Viena, în septembrie 1941, ca mai apoi să intre în slujba regelui Tomislav al II-lea al Croaţiei Independente. Când generalul italian anti-fascist Badoglio şi-a retras trupele din Pind, nemţii au preluat principatul aromân. Contele maghiar Gyula Cseszeneky a fost luat la ochi de către Gestapo pentru că avea rude evrei în Ungaria şi a contribuit la salvarea acestora de la Budapesta. Ca mai toţi nobilii, care l-au sprijint pe Horthy, contele Gyula Cseszeneky a trecut sub steagul Partidului Comunist după ianuarie 1945, participând la instaurarea terorii bolşevice în Ungaria. Faptul că i-au fost recunoscute meritele de a fi salvat evrei, contele Gyula Cseszeneky este lăsat liber să plece în Argentina şi apoi în Brazilia, unde şi moare în 1956.
Această scurtă istorie prezentată, a primului stat aromân din Epir, Tesalia de nord şi Macedonia, doresc să fie un preambul a unei cercetări mai ample de către istoricii specializaţi pe trecutul vlahilor sud-dunăreni. Ceea ce mă miră este faptul că s-a trecut sub tăcere în limba română istoria acestui zbuciumat stat frate, prin origini cu România. Altă ciudăţenie a istorie post-decembriste este faptul că toate statele înfiinţate de fascişti în cel de-al doilea război mondial: Croaţia, Slovacia, Kosovo au devenit independente cu sprijinul masiv al Germaniei actuale. Ar fi interesant să se cerceteze exhaustiv trecutul Principatului Pindului şi ca un reprer statal-simbolic al suprvieţuirii unei etnii aromâne milenare.
Istoricul Ionuţ Ţene
