Partidul Regiunilor este o formațiune care va opta pentru apropierea Republicii Moldova de Rusia și va opta pentru reglementarea conflictului transnistrean prin federalizarea țării, a declarat astăzi într-o conferință de presă liderul formațiunii Alexandr Kalinin.

 

Totodată, el a precizat că Partidul Regiunilor optează pentru acordarea limbii ruse statutul de limbă oficială.

În același timp, el a criticat Partidul Socialiștilor și pe președintele Igor Dodon că deși se declară apărători ai statalității și împotriva unirii cu România, cel puțin șase deputați socialiști dețin și cetățenia română, ei fiind promovați pe listele formațiunii și la alegerile din 24 februarie.

Alexandr Kalinin s-a referit și la așa-numita amnistie migrațională pentru cetățenii aflați în Rusia, care, potrivit acestuia, este o acțiune electorală.