Participanții la Marșul Centenarului au ajuns miercuri seara târziu în Cluj-Napoca. Susținătorii Unirii încheie astfel prima etapă a marșului pe jos, cu 100 de km parcurși din cei 1300 de km pe distanța Alba Iulia-Chișinău.

 

În fruntea basarabenilor s-a aflat George Simion, preşedintele Acţiunii 2012.

Peste o sută de basarabeni ajunşi în Piaţa Unirii au scandat: „Basarabia, pământ românesc!” şi „Eu am venit să te salut, frate român de peste român!”. Participanţii la Marşul Centenarului au fost întâmpinaţi de reprezentanţii municipalităţii locale, care le-a transmis salutul clujenilor şi le-au oferit drapele Tricolore şi insigne cu Centenarul.

Înainte de primirea oficială din Piaţa Unirii basarabenii au fost primiţi la Catedrala ortodoxă din Piaţa Avram Iancu de către IPS Andrei, Mitropolitul Clujului.

După ce duminică au aprins Flacăra Unirii în fața Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, manifestanții din România și Republica Moldova care au pornit în marș, pe jos, spre Chișinău, se precizează într-un comunicat de presă al Acțiunii 2012.

 

„Suntem pregătiți să ne întâlnim cu clujenii interesați de demersul nostru pentru Reunire și să le povestim cum a decurs prima noastră sută de kilometri pe jos. Îi invităm pe cei care vor să se alăture Marșului Centenar să se înscrie pe unire2018.ro și să își aleagă una dintre cele 10 etape. Vom traversa Carpații și Prutul umăr la umăr”

 

a declarat din mars George Simion, președintele Acțiunii 2012.

În septembrie basarabenii vor organiza un miting uriaş la Chişinău pentru unirea Rep. Moldova cu România.

Flacăra Unirii va fi purtată în Marșul Centenar prin locuri semnificative pentru Marea Unire și Primul Război Mondial.