Liderul PUN Octavian Țîcu a intervenit într-o postare pe Facebook asupra unor păreri față de  unionism și unire. Am redat în acest articol varianta originală.

1. UNIREA UNIONIȘTILOR. Se vehiculează cu bună știință și instrumentalizat, atât de pe stânga, cât și de pe dreapta, dar și printr-o abilă strategie construită de politrucii roșii, că unioniștii trebuie să se unească între ei. Că dacă nu se pot uni între ei, cum pot face Unirea. Mai mult decât atât, de obicei posturile TV afiliate intereselor de discreditare a unioniștilor și unionismului adună liderii unioniști într-o emisiune, unde aceștia își toarnă zoi în cap unul la altul, arătând cât de jalnică e situația lor. FALS. Nici alții nu se unesc, nici pe stânga, nici pe dreapta, iar când se unesc iese ca la moldoveni, cu încurcături care complică și mai mult situația. Unioniștii cât nu s-ar uni, tot va ieși un unionist care va considera că este mai unionist ca restul. Mai ales când actorii politici din interior și exterior au interesul de a arăta cu degetul la dezbinarea unioniștilor. În plus, interesele liderilor unioniști sunt divergente: unii sunt compromiși și își doresc reabilitare, alții sunt servili unor alte interese decât realizarea Unirii, alții sunt niște oportuniști aflați în soldă. SOLUȚIA. Acum e clar că după alegerile prezidențiale din 2020, PUN a captat nucleul votului unionist (și nu doar unionist) devenind cel mai competitiv actor politic cu mesaj integrator pe eșichierul de dreapta. Nu unirea liderilor cu sau fără ștampilă este soluția, ci unirea forțelor unioniste în jurul PUN. Noi am deschis Platforma Unionistă pentru toate personalitățile integre cu orientare românească, iar aderarea acestora la PUN și reacția pozitivă a oamenilor ne-a arătat că asta-i calea pe care trebuie să mergem. Prin urmare, PUNem un singur vot unionist la alegeri.

 

2. UNIONIȘTI SUNT ȘI LA ALTE PARTIDE. Se vorbește că unioniști ar fi și la alte partide, fapt care nu-i în totalitate fals. Știu și eu mulți politicieni, miniștri, deputați, funcționari, etc., care în particular se jură că-s unioniști, au și cetățenie românească, dar în realitate servesc alte partide. Cu unionismul au cochetat mai toate partidele de pe dreapta, de la Filat la Năstase, PDM și PAS, care încearcă să inoculeze ideea că ar avea unioniști și agendă unionistă. FALS. Unioniști și unionist este partidul care are un lider politic care exprimă esența românismului din Basarabia, o echipă de personalități cu reputație unionistă, ca trăire și sens politic, program și doctrină politică unionistă, sprijinul și susținerea din România și organizații teritoriale ale căror membri reprezintă expres viziunile de reunire cu România. Unicul partid cu o asemenea vocație la ora actuală este Partidul Unității Naționale.

 

3. UNIONIȘTII N-AU ȘANSE, VOTĂM ALTCEVA CA SĂ NU PIERDEM VOTUL. Am auzit multă lume, inclusiv în timpul campaniei prezidențiale, care fiind unioniști, români și cetățeni români, au votat cu Maia Sandu, pentru ca să nu câștige alegerile Dodon sau Usatâi. S-a dovedit că-i minciună, iar ei au ratat ocazia să voteze o opțiune unionistă clară, fiind astfel sinceri cu ei însuși, ridicând prestigiul partidei unioniste din Basarabia și arătând României că la Chișinău sunt mulți unioniști care-și doresc Reunirea. Și acum mai multă lume cu viziuni românești stă la îndoială și este măcinată de incertitudine în privința votului unionist, preferând să-și arunce opțiunea în coșul perdant al partidelor proeuropene. FALS. Nu veți avea niciodată siguranță, bunăstare și prosperitate, atât timp cât nu veți susține opțiunile politice care vă reprezintă. România nu va putea face mai mult decât îi permite Chișinăul dacă la guvernare nu vor fi unioniști, iar absența noastră din Parlament și din actul de guvernare va complica definitiv soarta românească și europeană a R. Moldova. Doar prezența Platformei Unioniste PUN în Parlament, fapt demonstrat prin toate acțiunile pe care le-am întreprins până acum și pe care le-ați văzut cu toții, ne poate asigura caracter și competență pentru a ne asuma realizarea idealului de Reunire cu România.