Mitropolia Basarabiei cere Comisiei naţionale de heraldică să nu aprobe frauda comisă de aşa-zisa ”Mitropolie a Chişinăului şi a întregii Moldove” prin confiscarea stemei istorice a Mitropoliei Basarabiei

Mitropolia Basarabiei condamnă încercarea structurii locale a Patriarhiei Ruse de la Moscova, numită impropriu şi „Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove” de a se substitui structurii eclesiastice canonice din acest spaţiu – Mitropolia Basarabiei. Astfel, structura Patriarhiei Ruse de la Moscova, încearcă să-şi însuşească fraudulos patrimoniul istoric şi spiritual al Mitropoliei Basarabiei.

Mitropolia Basarabiei califică includerea ierarhilor săi în respectiva listă a Bisericii Ruse drept un act de confiscare identitară şi o jignire adusă memoriei acestor vrednici slujitori, în duh curat de adevăr şi unitate, în mijlocul neamului românesc de la răsărit de Prut.

 

Conform celor aprobate prin ordinul nr. 33 din 22.02.2007 al Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova, Mitropolia Basarabiei ”potrivit tradiţiei heraldice bisericeşti, Mitropolia are o stemă proprie care va fi utilizată în antetul Mitropoliei, sigiliul Mitropoliei, ştampila personală a Mitropolitului, pe frontispiciul publicaţiilor bisericeşti şi pe foaia de titlu a tipăriturilor bisericeşti, va fi brodată cu fir de aur pe steagul Mitropoliei, va fi sculptată pe frontispiciul Catedralei şi pe tronul mitropolitan. Stema Mitropoliei Basarabiei reprezintă: un scut de argint cu un brâu roşu, încărcat cu icoana Învierii Domnului, timbrat cu mitră de aur, aşezat pe o cârjă episcopală şi o cruce de aur, încrucişate, însoţite de omofoare albastre încărcate cu cruciuliţe de aur, brodate cu galon şi franjuri de aur, şi având în partea inferioară o eşarfă desfăşurată în trei segmente de bază pe care sunt imprimate cu majuscule, în limba română, cuvintele „Întru lumina Ta vom vedea Lumină.

De asemenea, conform celor aprobate prin ordinul nr. 33 din 22.02.2007 al Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova, în temeiul Deciziei definitive a Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme a Republicii Moldova din 14 aprilie 2004, pronunţate în dosarul nr. 3rh-58/04, ”Mitropolia Basarabiei este succesoarea spirituală, canonică, istorică a Mitropolia Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv”.

Prin urmare, constituie fraudă şi furt intelectual însuşirea numelor ierarhilor Mitropoliei Basarabiei din perioada interbelică şi până în 1944 inclusiv, ca şi însuşirea integrală sau în parte a stemei, drapelului şi altor însemne heraldice istorice sau actuale ale Mitropoliei Basarabiei, precum şi a altor creaţii sau elemente care compun bogatul patrimoniul istoric, canonic şi spiritual al Mitropoliei Basarabiei.

Anunță  Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei