Liderul comuniștilor din regiunea separatistă transnistreană, Oleg Horjan, deputat în așa-zisul Soviet Suprem (legislativul regional – n.red.) de la Tiraspol, a fost condamnat de o instanță locală la patru ani și jumătate de închisoare, într-un penitenciar cu regim general.
Horjan a fost declarat vinovat de violență și insultarea autorităților, anunță presa de la Tiraspol, citată de Infotag.
Sursa citată menționează că liderul Partidului Comunist din Trasnistria a fost reţinut după ce a organizat o întâlnire cu alegătorii pe 2 iunie, în piaţa centrală din Tiraspol, care a fost calificată ca miting neautorizat. După manifestație, miliţia transnistreană a reţinut mai mulţi activişti. Atunci Oleg Horjan a mers la secţia de miliţie, cerând eliberarea persoanelor reţinute.
Anchetatorii susțin că, înainte de a fi scos din secție, el l-ar fi îmbrâncit pe unul dintre milițieni și i-a smuls altuia epoleții.
Procuratura din regiunea separatistă a calificat aceste acțiuni ca ilegale şi a solicitat Sovietului Suprem să-i retragă lui Horjan imunitatea parlamentară, pentru a-l aduce în faţa justiţiei.
De pe data de 5 iunie, Horjan s-a aflat în arest, în aşteptarea procesului de judecată.
Oleg Horjan s-a declarat nevinovat şi susţine că a fost condamnat pentru “lupta cu mafia şi complicii ei aflaţi la guvernare”. Partidele comuniste din Republica Moldova, Rusia, Belarus şi din alte ţări au venit în apărarea liderului comuniştilor transnistreni, cerând eliberarea imediată a acestuia.