Consiliul Județean Prahova prin Centrul Județean de Cultură Prahova și Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu Quintus”, împreună cu Direcția Județeană pentru Cultură Prahova, Consiliul Local și Primăria Vălenii de Munte prin Centrul Cultural, organizează în perioada 12-17 august, cea de-a a LXV-a ediție a Cursurilor de Vară ale Universității Populare Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte, ediție dedicată Centenarului Marii Uniri. În județul Prahova există o bogată tradiție de cinstire a personalității lui Nicolae Iorga prin prisma faptului că a trăit și creat mare parte din opera sa în orașul Vălenii de Munte. Pentru județul Prahova, acesta a fondat Cursurile Universității de Vară, a pus bazele unei tipografii, a întreprins numeroase studii de teren. Astfel, Universitatea de Vară „Nicolae Iorga” este poate cea mai longevivă manifestare culturală a țării care reunește an de an specialiști, istorici, academicieni, care readuc în atenție opera marelui savant. Ajunsă la ediția a LXV-a, Universitatea Populară „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte constituie o ocazie deosebită de a reafirma identitatea națională și valorile definitorii ale poporului român. Pentru cei interesaţi, prezentăm care este programul acestei noi ediţii.

Duminică, 12 august
Ora 10.00, ceremonia oficială de deschidere a Cursurilor de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte, ediţia a LXV-a, urmată de festivitatea de depunere de flori la monumentul savantului, pe ritmurile Fanfarei Consiliului Judeţean Prahova. Ora 11.00 – conferinţă cu tema”Unirea Basarabiei cu ţara”, prezintă acad. Valeriu Matei, urmată de prelegerea cu tema “1 Decembrie în Istoria Românilor. Finalizarea procesului de Unificare a României”, prezentată de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, după care vor urma conferinţele “ România nu a încheiat războiul pe 11 noiembrie 1918”, prezentată de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi “Nicolae Titulescu -Politica externă a României Prezintă”, prezentată de prof. univ. dr. Adrian Năstase. Ora l7.00 – vernisarea expoziţiei cu tema” România Centenar”, realizată de Institutul Cultural Român din Chişinău, prezintă acad. Valeriu Matei. Ora 18.00 – Spectacol de muzică şi poezie sub genericul “Ţara mea de glorii, ţara mea de dor”, susţinut de reprezentanţi de la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici” din Chişinău, regie Nicolae Jelescu, scenariu acad. Valeriu Matei. Ora 19.00- la Biserica “Sf. Nicolae Tabaci” din Vălenii de Munte, slujbă de pomenire a eroilor căzuţi pentru realizarea marii uniri.

Luni, 13 august
Ora 9.00 – Centrul Cultural al Oraşului Vălenii de Munte, prelegere cu tema “Limba latină, prima instituţie a Europei – Proiect de diplomaţie culturală”, prezintă ambasador Radu Boroianu, fost preşedinte al Institutului Cultural Român. Ora 9.30 – prelegere cu tema” Realitatea românească din stânga şi dreapta Nistrului, de la Alexandru cel Bun la 1812”, prezintă col. dr. Mircea Dogaru. Ora 10.00 – masă rotundă cu tema ”Basarabia noastră – între istorie şi speranţă”, participă gen. Constantin Degeratu, gen. Mircea Chelaru, col. dr. Mircea Dogaru, moderator: prof. univ. dr. Petrişor Peiu. Ora 12.30 –
lansarea volumului “Basarabia noastră-Nicolae Iorga”, realizat de prof. dr. Georgeta Filitti. Ora 15. 00 – vizită în localitatea Nucşoara, unde va avea loc evocarea “Eufrosin Poteca”, prezentată de Ioan Vulpescu, după care vor urma o slujbă de pomenire a eroilor, ţinută în Biserica ctitorită de Eufrosin Poteca, precum şi o manifestare artistică oferită de ansamblurile folclorice din Poseşti şi Drajna.

Marţi, 14 august
Ora 10.00 – vizitarea Muzeului Naţional Peleş din Sinaia. Ora 11.00 – Sala de concerte a Castelul Peleş – masă rotundă cu tema ”27 martie 1918-o zi pentru istorie”, participă acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Valeriu Matei, ambasador Radu Boroianu, prof. dr. Georgeta Filitti, dr. Sergiu Iosipescu. Ora 12.30 – sala de concerte a Castelului Peleş – recital de poezie realizat de acad. Valeriu Matei şi Nicolae Jelescu. Ora 17.00 – Centrul Cultural al Oraşului Vălenii de Munte – prezentarea unui film de arhivă: “Marele Război în jurnale cinematografice”, realizatori Raluca şi Sergiu Iosipescu, Institutul Naţional al Patrimoniului. Ora 17.30 – masă rotundă <<Nicolae Iorga şi problema Unirii în cadrul Cursurilor de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga”>>, participă prof. dr. Georgeta Filitti, prof. univ. dr. Petre Ţurlea, prof. Ion Bocioacă. Ora 19.00 – slujbă de Sfânta Maria la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vălenii de Munte.

Miercuri, 15 august
Ora 10.00 – Sărbătoarea de Stămăria Mare, sărbătoare tradiţională la Vălenii de Munte, acţiune de la care nu vor lipsi parada portului popular, care va avea loc pe traseul Gară – Centrul Cultural, dar şi organizarea unui târg, la care vor fi prezenţi meşteşugari şi producători din zonă. Ora 16.00 – Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte – vernisarea expoziţiei “Voievozi şi domnitori români-Precursori ai Marii Uniri”, realizată de ICR Chişinău, prezintă prof. Constantin Stere. Ora 16.30 masă rotundă – “Spaţiul cultural românesc”, participă Pavel Şuşară, critic de artă, conf. univ. dr. Doina Işfănoni, cerc. dr. Rusalin Işfănoni, prof. univ. dr. loan Scurtu, prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu. Ora 18.30 – prelegere “Pagini de referinţă ale marilor compozitori români dedicate Marii Uniri, în perioada interbelică”, prezintă prof. dr. Alexandru Bădulescu.

Joi, 16 august
Centrul Cultural al Oraşului Vălenii de Munte: Ora 9.00, vernisarea expoziţiei “Făuritorii Unirii”, prezintă prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu. Ora 10.00, masă rotundă “Sfârşitul Primului Război Mondial şi Unirea românilor”, participă prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. univ. dr. Ion Constantin, prof. univ. dr, Petre Ţurlea, prof. univ. dr. Corneliu Mihail Lungu, prof. univ. dr. Gheorghe Negru. Ora 12.00 – prezentarea cărţii “Blocaţi în labirint”, autor George Simion. Sala “Marea Unire” a Palatului Culturii din Ploieşti , ora 16.00 – vernisarea expoziţiei de pictură “Dar din Basarabia”, participă Iurie Matei, Radu Negru, Victor Frimu, Florina Breazu, Inga Edu, prezintă Pavel Şuşară, critic de artă. Ora 17.00 – conferinţă prezentată de acad. Eugen Simion. Ora 18.00 – concert oferit de Corala „Ioan Cristu Danielescu” a Centrului Judeţean de Cultură Prahova.

Vineri, 17 august
Centrul Cultural al Oraşului Vălenii de Munte – ora 9.00 – vernisarea expoziţiei “Biserici româneşti restaurate”, realizator Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice. Ora 9.30 – conferinţa “Învăţământul românesc, la 100 de ani după Unire”, prezintă prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu. Ora 10.00 – conferinţa “Centenarul energeticii româneşti 1918-2018”, prezintă prof. univ. dr. ing. Victor Vaida. Ora 10.30 – prelegere “George Coşbuc, un altfel de Centenar”, prezintă Nicolae Baciuţ, scriitor. Ora 11.00 – prelegere “Mitropolitul Pimen Georgescu – Mitropolitul războiului şi întregirii Neamului”, participă prof. univ. dr. Gavriil Preda. Ora 11.30 – acordarea diplomelor de participare. Ora 12.00 – concert susţinut de Cenaclul „Lumină Lină” din Sibiu. Ora 13.00 – festivitatea de închidere a Cursurilor de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte.

 

Sursa:Ziarul prahova