Autorităţile din Italia şi Spania au refuzat luni să primească o navă umanitară cu 141 de miganţi salvaţi din Marea Mediterană, provocând o altă dispută la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte salvarea migranţilor, relatează Reuters.

 

Nava umanitară Aquarius aparţine asociaţiei caritabile franco-germane SOS Medierranee şi asociaţiei Doctori Fără Frontiere.

Cei 141 de migranţi au fost salvaţi în cadrul a două operaţiuni diferite şi se află momentan în apele internaţionale, între Italia şi Malta.

Autorităţile din Malta au declarat că nu au nicio obligaţie legală de a prela nava, iar cele din Spania consideră că porturile spaniole nu sunt cea mai sigură destinaţie.

Italia a cerut ajutotul Marii Britanii pentru primirea navei Aquarius, dar a fost refuzată.

„Poate merge unde vrea, dar nu în Italia!”, a declarat Matteo Salvini, ministrul de Interne din Italia, menţionând că nava ar putea merge în Franţa, Germania, Marea Britanie sau Malta.

„Opriţi traficul uman şi toate persoanele care participă la fenomen”, a adăugat acesta.

Peste 650.000 migranţi au ajuns în Italia începând cu anul 2014, iar autorităţile de la Roma au criticat de multe ori ţările din Uniunea Europeană deoarece nu împart „povara” primirii migranţilor.