Istorie: 1 August se naște UN MARTIR – ȘTEFAN HOLBAN

Ștefan Holban s-a născut la 01 august 1886 în satul răzășesc Cărpineni, județul Lăpușna, din părinți țărani cu stare mijlocie. A avut mai mulți frați și surori dintre care au ajuns la maturitate numai cinci surori. Două au rămas în gospodărie și trei învățătoare, datorită ajutorului, îndemnului și susținerii lor în învățătură de către el.

Ștefan Holban a urmat școala primară de trei ani și acea complementară de doi ani în satul lui natal, Cărpineni, după care a urmat seminarul pedagogic din târgul Novîi Bug, gubernia Chersonului, șase ani, din care un an a primit bursa de la „Zemstva” județului său natal, pe atunci denumit Chișinău și cinci ani bursă de la stat, ceea ce denotă că era un elev bun. După aceasta a urmat trei ani și jumătate Politehnica din Odesa, secția electronică și un an în Germania și anume în anul 1911-1913 în orașul Altstrelitz, tot electronica, unde i s-a ținut studiile de la Odesa și a continuat să urmeze Facultatea de Electrotehnică până la examenul premergător celui de diplomă. Înainte de a se prezenta la acest examen era necesar un stagiu de practică pe care îl efectuează la Societatea Belgiană de Tramvai din Chișinău. După terminarea stagiului de practică și obținerea certificatului necesar, urma să se ducă în Germania ca să-și dea examenul de diplomă. Izbucnirea războiului din 1914 l-a pus în imposibilitatea de a se reîntoarce.

De subliniat faptul că în această epocă (1911-1912) el a încercat să urmeze Facultatea de Drept din Iași, deoarece după cum scria mai târziu „chemarea sângelui i-a aprins dorul de neamul lui, neamul românesc.”
Urmare unei cereri trimise Universității din Iași, primește răspuns favorabil și scrisoarea spre surprinderea lui, este semnată de Pan Halippa, în calitate de secretar – prietenul lui de luptă politică și tovarăș de muncă la editurile moldovenești încă din 1905 la ziarul „Basarabia” și la „Cuvânt Moldovenesc” începând din 1909.

El pleacă la Iași, obținând cu mari greutăți pașaportul rusesc, deoarece autoritățile țariste îi puneau greutăți, fiind un element suspect politic și supravegheat îndeaproape de siguranța țaristă. În schimb, obținuse cu multă ușurință pașaport pentru efectuarea studiilor în Germania.
În scurt timp este nevoit să se întoarcă în Basarabia.
Începerea războiului îl obligă să se angajeze în continuare la Societatea Belgiană a Tramvaielor din Chișinău unde își efectuase stagiul de practică.

La 15 august 1915 intră în învățământ ca director al școlii din comuna Sipoteni, județul Lăpușna, însă numai pentru scurt timp, fiindcă la 16 martie 1916 este mobilizat și dus în Crimeea la Simferopol, unde își face stagiul militar. După efectuarea acestuia și după intrarea României în război este trimis drept cunoscător de limbi străine, în calitate de interpret între trupele române rusești și sârbe în Dobrogea pe frontul românesc.

La izbucnirea revoluției din 1917 – se aruncă în vâltoarea luptelor revoluționare în rândul luptătorilor din partidul politic vechi socialiști, al cărui membru activ era încă din anul 1901, și luase parte activă și la revoluția din anul 1905.

Fiind ales de către masele ostașilor revoluționari președinte al Comitetului Ostășesc Revoluționar din divizia 61 infanteria unde funcționa ca interpret pe lângă statul major al acestei divizii și totodată și controlor al rețelei telefonice al acestei divizii, după o activitate febrilă pe front este delegat la marele Congres al Ostașilor Revoluționari care s-a ținut la Odesa, cuprinzând delegați de pe tot frontul românesc și sudul Rusiei și care la sfârșit și-a ales un organ de conducere sub denumirea de RUMCEROD prea bine cunoscut în istoria revoluției rusești din 1917.

Ștefan Holban însă, în scurtă vreme, a fost ales prim secretar al Comitetului Ostașilor Revoluționari Moldoveni din Odesa. În această calitate împreună cu alți luptători revoluționari a făcut parte din delegația moldovenească care a reprezentat poporul moldovenesc la Marele Congres al tuturor popoarelor din imperiul rusesc și care a fost convocat de către Rada Ucraineană la Kiev în toamna anului 1917.

Tot în calitate de prim secretar al Comitetului Ostașilor Revoluționari Moldoveni, a făcut parte din delegația trimisă de Comitetul din Odesa în unire cu Comitetul Revoluționar Moldovenesc Militar din Chișinău la guvernul Kerenski, pentru a obține aprobarea de ținere a unui Congres și de convocare a tuturor ostașilor moldoveni de pe întreg teritoriul Rusiei. Modul cum a fost dusă la îndeplinire această misiune a jucat un rol hotărâtor în soarta Republicii Moldovenești și anume în ținerea Congresului Ostașilor Moldoveni la 20 octombrie 1917 la Chișinău, declararea Republicii Autonome Moldovenești, înființarea Sfatului Țării și apoi hotărârea de unire cu patria mumă.
Până la unire, Ștefan Holban, alături de ceilalți fruntași basarabeni s-a înregimentat în această luptă națională activând și ca deputat în Sfatul Țării – Congres care a hotărât autonomia tuturor popoarelor din marele imperiu rus.
După actul unirii, a reintrat în învățământ lucrând până în 1926, când s-a înscris în Baroul Avocaților din Chișinău, deoarece între timp își luase licența de drept.

Profesia de avocat și-a exercitat-o apoi până la pensionare – cu dăruire și demnitate – dând de multe ori asistență juridică gratuită țăranilor nevoiași, celor din satul lui natal, sau celor asupriți pe nedrept.
Din punctul de vedere al activității politice, Ștefan Holban a început să facă politică socialist-revoluționară încă de pe băncile școlii la seminarul pedagogic din Novîi Bug, când răspândea literatură clandestină revoluționară prin sate și organiza nuclee revoluționare. Sub egida acestor idei a luat parte activă la revoluțiile din 1905 și 1917.
Tot în cadrul activității politice, precum și a activității literare, Ștefan Holban a scris la diferite ziare și reviste, și în special la revista și gazeta „Viața Basarabiei” și „Glasul Basarabiei”.

În 1919, când s-a înființat Partidul Țărănesc din Basarabia, Ștefan Holban, văzând că acest partid se compunea din elementele care, înainte au militat în partidele socialiste în frunte cu Pan. Halippa și Ion Pelivan și că Partidul Țărănesc Basarabean are un program real democratic, el, ca fiu de plugar-răzeș, dintr-un sentiment de obligație morală față de clasa țărănească din mijlocul căreia s-a ridicat, s-a înscris în Partidul Țărănesc Basarabean, partid, care, sub conducerea lui C. Stere și Pan. Halippa, a ajuns să fie cel mai puternic partid în masele țărănești, în masele muncitoare și intelectuale din orașe și târguri.

A fost ales deputat în legislațiile din 1919, 1920, 1922 și 1932, iar între anii 1928-1931, a fost prefect al județului Lăpușna.
Deși a deținut funcții politice importante, a dus o viață modestă până la sfârșitul vieții. A militat întreaga viață pentru cinste, demnitate și dreptate.
Unul din exemplele de conduită cinstită este următorul: în alegerile din 1928, din fondul de 1.800.000 lei, destinat alegerilor și pentru care nu se cereau acte justificative, a restituit Ministerului de Interne 1.100.000 lei – caz unic în analele politice ale României postbelice.

În activitatea parlamentară se remarcă prin participarea la dezbaterea legilor social umanitare. În legislația din 1932, susține cu vehemență legea privind controlul averilor – atitudine revoluționară și de cutezanță pentru acea epocă.
Spre sfârșitul vieții însă, când merita de la patrie liniște și odihnă, este lovit de o mare nedreptate. Aceasta se întâmplă în anul 1957 la vârsta de aproape 71 de ani.

Participă la o reuniune familială, iar fiind întrebat despre problemele politice actuale și viitoare legate de evenimentele din Ungaria (1956), răspunde cu înțelepciunea unui răzeș: „vom trăi și vom vedea”. Este condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru complot contrarevoluționar.
Stefan Holban, care în 1917 a lansat apelul istoric de luptă împotriva contrarevoluționarilor (Kornilov etc.), este calificat în anul 1957, drept complotist contra revoluționar.
Crudă ironie a sorții!

Moare în închisoarea din Botoșani, la 27 august 1961 (la peste 75 de ani), dar și după moarte este victima unei noi nedreptăți. Decesul nu este înregistrat la oficiul stării civile, iar familia nu este înștiințată decât după scurgerea a peste doi ani, motiv pentru care mormântul lui Stefan Holban nu a mai putut fi găsit în colțul cimitirului Eternitatea din Botoșani.
Astfel a trebuit să moară acela care și-a adus contribuția modestă la întregirea neamului românesc.”

Materialul e semnat de avocatul Elefterie Sinicliu.
Această prețioasă mărturie îl readuce în prim-plan pe Ștefan Holban, o personalitate uitată pe nedrept, care a avut o contribuție deosebită la eliberarea Basarabiei.

Eugen Holban, fiul lui Ștefan, a scris mult despre rolul tatălui său în vâltoarea revoluției din anii 1917-1918 și a demonstrat cu argumente cât de importantă a fost acea contribuție.
Bazându-ne pe acele materiale, am inclus în „Generația Unirii” (Chișinău, 2004) un breviar biografic care este tangențial cu porterul schițat de camaradul său din Sfatul Țării, Elefterie Sinicliu:

„HOLBAN, Ştefan
(1.VIII.1886, Cărpineni, jud. Lăpuşna – 27.VIII.1961, Botoşani).
Moldovean. Părinţii, ţărani mijlocaşi – Ciprian şi Parascovia Holban.
Studii: şcoala primară şi cea complimentară, Seminarul Pedagogic din Novîi Bug (Herson) timp de şase ani, la politehnica din Odesa a studiat trei ani şi jumătate şi în Altstrelitz (Germania, 1912-1913).
În 1915 este numit director de şcoală la Sipoteni (jud. Lăpuşna), în martie 1916 este mobilizat în armata rusă şi trimis la Simferopol, în Crimeea să facă o pregătire militară. Ajunge pe Frontul Român în calitate de interpret în divizia 61, rusă. Fost secretar al Comitetului Revoluţionar Ostăşesc Moldovenesc din Odesa şi al Congresului Ostăşesc Moldovenesc.

Delegat în Sfatul Ţării de primul Congres al Militarilor Moldoveni din toată Rusia ce şi-a ţinut lucrările la Chişinău în perioada 20-28 octombrie. Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 26.I.1918 şi de la 25.XI.1918 până la 27.XI.1918.
Membru al Comisiei de lichidare a Sfatului Ţării.
După Unire, a fost deputat în Parlamentul României (legislaturile 1919, 1920, 1922, 1932). A mai exercitat diverse funcţii: prefect de Lăpuşna între anii 1928-1931, preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Lăpuşna, secretar al Biroului Camerei Deputaţilor.

A activat în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, secţia Lăpuşna (vicepreşedinte, secretar general, preşedinte).
În 1926 absolvă Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi şi, dându-şi demisia din învăţământ, profesează avocatura la Baroul din Chişinău.
În 1940 şi în 1944 se refugiază la Râmnicu Vâlcea.
În 1957 este arestat şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate contrarevoluţionară.
A trecut prin mai multe închisori: Jilava, Gherla, Botoşani, unde a şi decedat la 27 august 1961, familia fiind anunţată abia în 1962.
Mormântul nu este cunoscut nici astăzi.
O stradă din Chişinău (fosta Pestel din sectorul Botanica) îi poartă numele,  la fel Liceului din satul natal Cărpineni îi poartă numele.