Nici viscolul puternic, nici ninsorile ambundente nu stau în calea profesorului Ion Mărgineanu, care-și continuă drumul pentru a ajunge pe jos la Alba Iulia unde vrea să sărbătorească Centenarul Marii Uniri.

 

 

Sâmbătă, Ion Mărgineanu se afla în munți, dincolo de Bicaz, iar acum a trecut de Gheorghieni și se îndreaptă spre Borzun.

Într-un scurt interviu pentru Radio Chișinău, Violeta Gorgos a vorbit despre ce a însemnat să-și însoțească tatăl pe acest drum.

„Când am pornit de acasă, mă gândeam să îi luam niște energizante, pentru a avea energie, sau ceva vitamine pe drum, dar am constatat că nu are nevoie. El se încarcă de la întâlnirile pe care le are cu oamenii pe care îi întâlnește. Nu și-a luat un echipament special pe drum, decât hainele sale. Nu vrea să accepte haine sportive sau mai lejere, pentru că el este domnul profesor și trebuie neapărat să poarte cravata la gât. Îl las pe tata cu principiile sale de viață pe care le are să își facă drumeția ”.

Totuși acest „asistat din spate” consumă suficientă energie, recunoaște Violeta.

„Avem grijă de distanța pe care o are de parcurs într-o zi, să bea un ceai cald, să mănânce o plăcintă pe drum, să nu risipească energia prea mult, să ajungă undeva unde să se simtă bine pentru a se putea relaxa. Această parte organizatorică trebuia să și-o asume cineva și cine altcineva dacă nu noi, copiii lui”.

Ion Mărgineanu mai are de parcurs aproximativ 200 kilometri din dinstanța totală de peste 500 de kilometri.

Profesorul Ion Mărgineanu, fost deputat în primul Parlament, a pornit pe 1 noiembrie, pe jos, din Bălți spre Alba Iulia, pentru a spune tuturor că basarabenii își doresc Unirea.

sursa:radiochisinau.md