Întreprinderea „Apă-Canal Chişinău” a investit un milion lei într-o suflantă ultramodernă care a fost instalată la stația de Epurare din Vadul lui Vodă. Instalația a fost procurată din Suedia.
Potrivit furnizorului de apă, investiția a fost necesară întrucât suflanta veche, utilizată încă din anii 1975, nu mai făcea față. Noua instalație este mai puțin zgomotoasă și are un consum redus de energie. Ca urmare a testării suflantei timp de 24 de ore, s-a înregistrat reducerea în jumătate a consumului de curent electric.
Specialiștii întreprinderii spun că noua instalație nu are nevoie să fie deservită tehnic atât de des precum cea veche și poate fi programată să se deconecteze automat.
Staţia de Epurare din Vadul lui Vodă deservește locuitorii din oraş şi câteva comune din apropiere.
Sursa: ipn.md