Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău, a trecut la Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române.
Anunțul a fost făcut de către reprezentantul Mitropoliei Basarabiei, Ion Marian, responsabil de primirea noilor parohii, care că mai sunt parohii „pe cale de aderare”, transmite Europa Liberă.
La rândul său, parohul al bisericii din Ciorescu de 28 de ani, Vasile Stamati a declarat pentru aceeași sursă că decizia de a adera la Mitropolia Basarabiei a fost luată acum câteva luni, împreună cu enoriașii și autoritățile publice locale.
Vicarul Mitropoliei Moldovei, Episcopul de Soroca, Ioan Moșneguțu, a declarat că preotul Vasile Stamati va fi oprit „din a săvârși cele sfinte”, iar o decizie privind caterisirea lui va fi luat de Sinod.
„Știam că este o problemă în parohia din Ciorescu, dar parohul ne-a asigurat că nu are gând să adere la Mitropolia Basarabiei. Urmează să fie adoptată o decizie de către Mitropolitul Vladimir, referitor la acest preot”, a spus Ioan Moșneguțu.
Menționăm că zeci de preoți au părăsit Mitropolia Moldovei a Patriarhiei de la Moscova și au trecut la Mitropolia Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române, în ultimii ani, nefiind de acord cu sprijinul exprimat de Patriarhia Moscovei pentru invazia rusă în Ucraina.