Monumentul „Cișmeaua General Georgescu P. Ion” a fost ridicat pentru prima dată în anul 1937 la 20 de ani de la luptele de la Mărăști și Mărășești de către generalul Ion Pavel Georgescu. Distrus în timpul regimului comunist din Republica Moldova, acest monument a fost refăcut de asociația MONUMENTUM și de ASCOR Iași și va fi inaugurat pe 25 octombrie 2021, în parcul Valea Morilor, Chișinău.
În momentul primei inaugurări, pe 21 noiembrie 1937, generalul P. Ion Georgescu, om de cultură și admirator a lui Eminescu, a amintit semnificațiile profunde ale acestui monument:
„Am făcut acest monument după 20 de ani de la victoria de la Mărăști și Mărășești și am chemat aici toate sufletele acelora ce s-au sacrificat, care au luptat și luptă pentru înălțarea neamului. L-am făcut în [formă de] cruce. Crucea e sus, căci pe ea stă crucificatul Iisus. Prin sacrificiu și muncă am ridicat aici altar. Din credință am făcut-o, nu din ambiție. Din toate părțile e materialul. Piatra e din Putna, lemnul e din Ardeal, varul din Muntenia, nisipul din Basarabia. Înfrățirea acestor elemente a dat monumentul cu frumusețea lui. Așa români de pretutindeni uniți vor face gloria țării Românești. Este o pildă că unirea e puterea.”
În prezent acest monument comemorează și victimele regimului stalinist, români care au fost uciși în subsolul fostului Consulat al Italiei de la Chișinău, în Casa Mareșal Badoglio. Pe monument se vor găsi trei plăci cu numele cunoscute ale persoanelor ucise în acel loc, în anul 1941.
„1937
LA 20 ANI DUPĂ BIRUINȚELE
ARMATELOR ROMÂNE ASUPRA
GERMANILOR – LA MĂRĂȘTI ȘI
MĂRĂȘEȘTI – AM ADUNAT
ISVOARELE DE SUB ACEST
DEAL ȘI S-A CLĂDIT
CIUȘMEAUA”