Peste 400 de motociclişti din întreaga Românie şi de peste hotare sunt aşteptaţi să participe, la finalul acestei săptămâni, la cea mai mare paradă moto organizată în România.
Evenimentul „Run Moto Hai în Bucovina” va avea loc sâmbătă, 11 august, şi este organizat de Chopper Academy MC în cadrul ediţiei de anul acesta a „Black & White Motorfest”. Punctul de plecare pentru parada moto de sâmbătă va fi platoul Cetăţii de Scaun Suceava, de unde se va pleca la ora 11:00 spre Gura Humorului şi apoi spre Câmpulung Moldovenesc. Organizatorii au transmis că dacă la ediţia trecută a acestei parade moto au participat peste 250 de motociclişti, anul acesta numărul acestora va fi de peste 400, atât din mai multe judeţe ale ţării, dar şi din Polonia, Ucraina, Republica Moldova, Italia şi Ungaria, informează Monitorul de Suceava.
Pe de altă parte, trebuie spus că ediţia de anul acesta a „Black & White Motorfest” va avea loc în perioada 10-11 august, pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei. Organizatorii au anunţat că anul acesta va fi „o ediţie a festivalului cum nu a mai fost”, cu o expoziţie de motociclete, concursuri inedite, dar şi două seri de concerte. Astfel, vineri seara vor avea loc concertele susţinute de Help, Mihai Barbu Project, Urma şi Viţa de Vie, în timp ce sâmbătă pe scenă vor urca Tenebres cu Essenza Quartet, Adamo Caduco, E-An-Na şi Cargo. Preţul unui abonament pentru cele două zile ale festivalului de motoare de la Suceava este de 65 de lei, iar biletul pentru o zi este de 39 de lei.
Şi anul acesta va fi organizată o tombolă la care marele premiu va fi o motocicletă, premiul al doilea va fi o şcolarizare gratuită pentru categoriile A1, A sau B, în timp ce premiul trei va consta într-un set complet de curăţare şi întreţinere auto.