Tăim într-un asemănător – în multe privințe – an 1940. Suntem între două lumi, două mentalități, două realități diametral opuse: un agresor feroce, încremenit în timp, care-și revendică statutul de mare putere imperială, o țară care-și apără libertatea și statalitatea, o lume divizată în două, democrație versus barbarie, viață versus moarte, amintește rectorul într-o postare pe Facebook.
Ce facem, noi, intelectualii, în această situație, cum reacționăm? De fapt, întrebarea este Cum am ajuns să alunecăm în acest dezastru? Ca națiune, suntem amenințați, ca țară – la fel, ca civilizație – așijderea. De ce am ajuns aici? De ce am admis să se întâmple aceste lucruri?
Da, avem încă democrații slabe în această parte a Europei, însă pentru lipsa unui corp civic puternic avem și noi, intelectualii, partea de vină. Am preferat de multe ori să ne izolăm în sfera preocupărilor noastre profesionale. Și, în consecință, am acceptat să fim marginalizați. Nici o societate nu se poate lipsi de intelectuali, iar aceștia, odată afirmați pe plan profesional, etic și moral, trebuie să devină o voce în toate domeniile care țin de bunul mers al unei societăți: economie, sănătate, învățământ, finanțe, apărare etc. O voce care să-și asume critica, dar și soluțiile și care să fie auzită. O voce care să nu se transforme în bunul unui sau altui partid sau, mai rău, să facă jocurile politice, ci o voce căreia să i se ofere posibilitatea de a spune lucrurilor pe nume, chiar și atunci când acestea sunt mai puțin măgulitoare. Acest lucru nu se va întâmpla decât cu condiția unui corp cetățenesc puternic, pe care noi, intelectualii, trebuie să-l creștem și educăm în spiritul drepturilor democratice și a obligațiilor ce decurg de aici. Acesta ar trebui sa fie dezideratul zilei de astăzi, dacă dorim s-o avem pe cea de mâine. Viitorul statului depinde de reformarea clasei politice, iar reformarea acesteia depinde de implicarea noastră directă.
Astăzi fac un apel sincer: ieșiți la vot! Este momentul să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru și să nu lăsăm pe alții să ne decidă soarta. Avem o opțiune, avem o voce și trebuie să o facem auzită.
