Guvernul spaniol a aprobat decretul-lege regal de modificare a Legii Memoriei Istorice pentru exhumarea şi transferul rămăşiţelor generalului  Francisco Franco, pe motiv că este o acţiune urgentă pentru „demnitatea“ democraţiei spaniole, la împlinirea a 40 de ani de existenţă, informează El Mundo.

 

O procedură neobişnuită este astfel activată prin dimensiunea sa istorică, dar care transformă rămăşiţele lui Franco în cele ae unui cetăţean obişnuit şi care urmăreşte ca mausoleul Valea Celor Căzuţi din Madrid să fie un loc de comemorare, aducere aminte şi omagiu pentru victimele ambelor părţi ale Războiul Civil, potrivit explicaţiilor date de Executiv.

Vicepremierul Carmen Calvo a susţinut că, într-o democraţie consolidată precum cea spaniolă, „nu este compatibilă cu un mormânt de stat care glorifică figura lui Franco”. Pentru Guvern, împotriva argumentelor prezentate de PP în ultimele zile, această situaţie nu este în nici un caz parte a consensului care a caracterizat tranziţia.

Amendamentele legale ale Legii spaniole privind memoria istorică, care datează din 2007, acordă guvernului puterea de a exhuma corpul lui Franco. Este o schimbare menită să înlăture eforturile legale ale descendenţilor şi susţinătorilor lui Franco pentru a bloca exhumarea în instanţă. Această mişcare este în concordanţă cu recomandările din 2011 ale unei comisii naţionale aprobate de Naţiunile Unite şi o decizie a parlamentului în 2017, notează site-ul Politico.eu.

Decretul mai trebuie validat de Congres, iar familia are la dispoziţie 15 zile pentru a face apel, a anunţat El País.