Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) semnalează un nou caz de aflare ilegală în Zona de Securitate a militarilor din Grupul operativ al trupelor ruse (GOTR).

 

În legătură cu aplicațiile militare desfășurate ilegal în ajun pe malul stâng al Nistrului, în regiunea plajei din s.Târnauca și în preajma podului de pietoni peste r. Nistru din or. Tiraspol, șeful militar superior al Forțelor de Menținere a Păcii din partea Republicii Moldova împreună cu reprezentanții Misiunii OSCE în Moldova s-au deplasat, în dimineața zilei de 15 august, la fața locului pentru a monitoriza situația pe acest segment al Zonei de securitate. Deși aceștia se deplasau cu automobile cu simbolica Forțelor de Pacificare și a OSCE, în apropierea locului desfășurării aplicațiilor recente, au fost stopați de o ”patrulă militară” compusă din 7 persoane fără însemne de apartenență, care le-a îngrădit mișcarea. În discuție, membrii patrulei au recunoscut că fac parte din GOTR. După o perioadă de circa 30 de minute, suficientă pentru a ascunde alte eventuale prezențe militare în zonă, patrula s-a retras, iar șeful militar superior al FMP din partea Republicii Moldova împreună cu reprezentanții Misiunii OSCE în Moldova, continuându-și mișcarea în teren, nu au fost în măsură să constate situația reală.

De notat că patrula militară a GOTR se afla în Zona de securitate ilegal, fără acceptul / coordonarea cu CUC și Comandamentul Militar Întrunit.

Aceste acțiuni ale GOTR, care continuă șirul de încălcări ale mecanismului stabilit de monitorizare a situației și de asigurare a regimului în Zona de Securitate, dar și cel al desfășurării misiunii de pacificare, nu pot fi calificate altfel decât o provocare repetată ce generează noi tensiuni în Zona de Securitate.

Delegația Republicii Moldova în CUC cheamă insistent toate componentele Comisiei să respecte obligațiunile privind regimul în Zona de Securitate pe malurile râului Nistru, care decurg din Acordul cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului militar în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992.

 

Sursa: Deschide.md