Republica Moldova va primi cea de-a treia tranșă de aproape 34 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional. Decizia a fost aprobată, vineri seara, 29 iunie, de către Consiliul de directori executivi al FMI. 22,5 milioane de dolari se află deja în conturile Băncii Naționale a Moldovei. Încă 11,25 milioane de dolari vor ajunge în Republica Moldova săptămâna viitoare, transmite IPN.
Prim-ministrul Pavel Filip menționează, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern, că alocarea unei noi tranșe din asistența FMI este o recunoaștere a eforturilor executivului în realizarea angajamentelor asumate în Acordul cu FMI și a reformelor convenite. Premierul a mulțumit experților FMI pentru buna colaborare pe care o au cu autoritățile Republicii Moldova, reiterând determinarea Guvernului de a duce la bun sfârșit reformele începute, rezultatele cărora vor fi resimțite în mod direct de către cetățeni.
La începutul lunii noiembrie 2016, Consiliul de directori executivi al FMI a aprobat un acord pentru trei ani cu Republica Moldova, finanțat prin două instrumente de creditare – Mecanismul de finanțare extinsă (EFF) și Mecanismul extins de creditare (ECF). Scopul este susținerea programului de reforme economice și financiare ale statului. Astfel, Republica Moldova a obținut acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere sau circa 178,7 milioane de dolari.