Nu de mult pretinsa armată a regimului separatist de la Tiraspol s-a lăudat publicului larg că deține sisteme de artilerie reactivă de tip „Grad”, pe care le-ar fi produs în regiune, iar presă afiliată a avut grijă să publice și fotografii cu sistemele respective.
DESCHIDE.MD a solicitat opinia fostulului Secretat de Stat la Ministerul Apărării, Dumitru Mânzărari, despre cum aceste înarmări pun în pericol securitatea regiunii și permit Rusiei să influențeze politica Republicii Moldova. Publicăm mai jos comentariul integral al lui Dumitru Mânzărari.
„Dezvoltările militare în regiunea transnistreană dezvăluie intenții de agresiune externă deghizată. Cum ar trebui să apreciem recentele dezvoltări de ordin militar în regiunea transnistreană a Republicii Moldova? Acestea includ creșterea de la zeci de activități militare pe an, în 2008, până la câteva sute de activități militare pe an, în 2017; dotarea militarilor transnistreni cu echipament și arme asemănătoare celor mai moderne din dotarea armatei ruse, dar și o aparentă reechipare cu armament greu a forțelor militare a regimului de la Tiraspol. Mai nou, s-a aflat că Tiraspolul produce sisteme de artilerie reactivă de tip „Grad”, modernizate.
Un element de context important este că forțele armate ale regimului de la Tiraspol sunt complet integrate în structura militară rusă: în afară de echiparea identică, acestea sunt conduse de ofițeri militari ruși, se instruiesc să lupte împreună cu forțele ruse și sunt finanțate de Rusia. Adică, nu mai putem vorbi de contingentul redus al Federației Ruse, vorbim de o forță armată, care depășește Armata Națională după număr de efectiv și echipare.
Dacă privim acest șir de semnale individual, nu există neapărat motiv de îngrijorare. Dacă însă le privim pe toate, în ansamblu și în context regional, se conturează riscuri evidente de securitate pentru Republica Moldova. Apar motive serioase să ne întrebăm când vom ne confrunta agresiunea militară din partea Rusiei și sub ce formă și dacă o vom confrunta.
De exemplu, sistemele „Grad” de artilerie reactivă sunt o armă ofensivă. Dacă rușii se preocupau să mențină status quo-ul, alarmați de o posibilă intenție a Chișinăului de a rezolva conflictul pe cale armată, nu aveau nevoie de această armă. Rusia, însă, a încurajat și finanțat producerea acestui sistem de armament în Transnistria, deoarece regimul vasal de la Tiraspol nu are nici finanțe și nici cultura strategică să producă așa armă din propriae intenție.
La fel, putem observa modernizarea tancurilor din dotarea forțelor militare de la Tiraspol. Acestea sunt doar vârful icebergului, pentru că există multe alte modernizări și modificări ale forțelor militare dislocate în Transnistria, pe care publicul nu le observă. Mulți comentatori externi, inclusiv ruși, fac haz pe seama alarmărilor de la Chișinău privind contingentul rus militar în Transnistria, indicând că este mic și incapabil să opereze misiuni ofensive. Dar aceste opinii sunt greșite, puțin informate, iar venind din partea experților ruși, mai sun și derutante.
Orice forță militară se evaluează în context, comparativ. Concentrarea pe cei 1500 de militari ruși ai Grupului Operativ de Forțe Ruse este menită să se inducă în eroare: e vorba de o forță militară de peste 10 000, ce se supune militarilor ruși. O astfel de forță poate lua sub control militar convențional Republica Moldova în 2-3 zile, dacă opunem rezistență, și în o singură zi, dacă conducerea politică nu îndrăznește să ordone rezistența. Iar, în scenarii similare celor folosite de ruși în Crimeea și Donbas, sunt suficiente și 1500 să ocupe, în mod deghizat, bucăți din teritoriul Republicii Moldova. Iar aceste noi teritorii „independente”, sub amenințarea solicitării independenței față de Chișinău, ar putea fi folosite de Moscova să influențeze politicile Chișinăului, așa ca abandonarea integrării europene, integrarea în structurile regionale conduse de Rusia, și chiar schimbarea rezultatelor alegerilor.
În acest sens, urmează să ne gândim dacă ne dorim așa dezvoltări. Ignorarea riscurilor acestora este un act iresponsabil. Ar urma să se facă pași reali în consolidarea capacităților militare a Armatei Naționale.
La fel, urmează să utilizăm mai eficient participarea noastră la organizații internaționale în scopul creării de costuri rușilor pentru militarizarea și înarmarea în regiunea Transnistreană. De exemplu, OSCE a făcut presiuni asupra guvernărilor precedente să distrugem artileria reactivă a R. Moldova, ca un exemplu de dezarmare pentru a fi urmat de regimul de la Tiraspol. OSCE a insistat că aveau garanții că Tiraspolul ne va urma exemplul. În schimb, acum cedăm unor noi presiuni ale OSCE, prin care suntem forțați să cedăm acele mecanisme defensive în negocierile pe problema transnistreană, care ne fortificau contra unei federalizări ascunse. Înarmarea regimului de la Tiraspol de către Rusia este doar un semnal al unui proces mai larg, care reflectă o ofensivă de politică externă a Rusiei în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Din motiv că nu înțelegem mecanismul acestei ofensive și nici scopurile lor, nu suntem în stare să ne protejăm. O agresiune externă nu este manifestată doar prin tancuri care trec frontiera de stat – războiul modern este subtil și se manifestă printr-un ansamblu de acțiuni non-militare și militare. Primele includ explorarea ignoranței unor parteneri externi, care ne presează să acceptăm planurile Rusiei, deghizate sub argumentări umanitare. Ele mai includ vulnerabilizarea și discreditarea conducerii politice. Cele militare sunt menite să creeze costuri adiționale și șantaj diplomatic, în caz dacă ne vom da seama că intrăm în capcana și vom încerca să dăm înapoi”.
