Efectul agresiunii Rusiei Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie a acestui an a avut o serie de repercusiuni de securitate pentru Republica Moldova. Invazia a arătat că pragul de cost al Rusiei pentru agresiunea militară deschisă este semnificativ mai mic decât se credea anterior. Cu alte cuvinte, probabilitatea ca Rusia să recurgă la mijloace militare pentru a rezolva problemele existente cu vecinii săi a crescut dramatic. Acțiunile Rusiei au confirmat, de asemenea, că atacurile sale împotriva Georgiei în 2008 și agresiunea indirectă (prin strategii de război proxy și măsuri hibride) care vizează Ucraina din 2014 nu au fost „doar” escalade cu o singură problemă care au scăpat de sub control.
Ei au validat, de asemenea, temerile existente anterior că prezența militară a Rusiei în țările post-sovietice, inclusiv cea a trupelor staționate sub pretextul „menținerii păcii”, reprezintă grupuri suplimentare de trupe pentru a fi utilizate într-o invazie militară și, în special, pentru a explora mai bine nefectul surpriză. Aceste repercusiuni au surprins guvernul Republicii Moldova. În timp ce diferitele guverne care au deținut puterea de la obținerea independenței Moldovei au diferit semnificativ în ceea ce privește politica lor internă, a existat un lucru comun tuturor – convingerea fermă că Rusia nu are interes sau puțin în atacarea militară a Moldovei. De fapt, imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia, autoritățile moldovenești de la multe niveluri au transmis un mesaj puternic pe mai multe canale că probabilitatea unei agresiuni similare din partea Rusiei împotriva Moldovei era aproape de zero. La începutul lunii martie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat că nu există niciun risc ca războiul din Ucraina să se extindă în Moldova.
Sandu încă transmitea acest mesaj la sfârșitul lunii aprilie, deși până atunci fusese ușor reîncadrat ca răspuns la criticile publice: Sandu a susținut că „nu exista niciun risc iminent pentru cetățenii Republicii Moldova”. Acest mesaj a fost răspândit pe scară largă de membrii cabinetului în activitățile lor media de acasă. Astfel, autoritățile guvernamentale din Moldova nu au văzut agresiunea Rusiei în Ucraina ca necesitând vreo reevaluare din partea lor a riscurilor de securitate, pregătirii și pozițiilor Moldovei. Mai mult, această poziție din partea conducerii politice a fost reflectată în acțiunile lor politice. Așadar, nu a fost o simplă declarație din buze menită să reducă potențialul de iritare a Rusiei, câștigând în același timp timp pentru ca aceștia să consolideze capacitățile naționale de apărare și securitate ale țării. Cea de-a doua dimensiune de securitate a Moldovei după agresiunea Rusiei în Ucraina Dumitru Minzarari, Lector în Studii de Securitate, Departamentul de Studii Strategice și Politice, Colegiul Baltic de Apărare, autoritățile în exercițiu păreau cu adevărat să creadă că, dacă vor calma Rusia în acest fel, Rusia nu va vedea niciun motiv de agresiune. împotriva Moldovei.
Un exemplu concret: înalții oficiali ai Republicii Moldova au anunțat public că Republica Moldova nu se va alătura primului set de sancțiuni UE impuse Rusiei în urma invaziei sale în Ucraina. Natalia Gavrilita, premierul, a insinuat chiar ca riscul agresiunii ruse este limitat datorita faptului ca Moldova este „o tara neutra care nu a dorit niciodata sa adere la NATO”. Astfel, autoritățile moldovenești au refuzat asistența militară „letala” din partea Statelor Unite și a Uniunii Europene, subliniind atât publicul intern, cât și publicul internațional că vor primi doar asistență „neletală”, precum echipamente de inginerie, medicale și de comunicații. Pe parcursul lunilor mai și iunie, președintele, premierul și ministrul de externe al Republicii Moldova fie au negat că Moldova ar fi solicitat asistență militară de la partenerii săi occidentali, fie s-au sustras în mod repetat de solicitările publice de clarificare în acest sens. Aceasta, deși oficialii americani au declarat clar că Moldova va primi asistență militară dacă Chișinăul o va solicita.
Chiar și inițiativa pentru pachetele de ajutor pe care SUA le-au oferit Moldovei de la început pentru a ajuta țara să facă față impactului războiului din Ucraina a fost mai mult cea a SUA decât a guvernului Republicii Moldova; pachetele au constat în finanțare pentru a sprijini gestionarea frontierelor, abordarea fluxurilor de refugiați și vizarea corupției și a reformei justiției. Toate acestea pot fi explicate prin cultura strategică embrionară a actualelor autorități moldovenești, inclusiv teama lor de a se baza pe instrumente militare pentru apărarea națională, precum și lipsa cunoștințelor tehnice sistemice relevante. Asta în ciuda faptului că ministrul apărării al Republicii Moldova a recunoscut starea catastrofală a sectorului de apărare națională al țării, al cărui echipament constă în mare parte din echipamente sovietice din perioada 1960-1980. Nu este, așadar, de mirare că armata moldovenească nu a putut face altceva decât să privească neputincios când, pe 10 octombrie, trei rachete de croazieră au trecut prin spațiul aerian moldovenesc înainte de a lovi Ucraina.
De altfel, ministrul apărării al Republicii Moldova a recunoscut că cel puțin un incident similar a avut loc deja în luna mai. Retorica față de Rusia s-a întărit ușor, iar diverși oficiali au început să vorbească despre necesitatea întăririi capacităților de apărare ale Republicii Moldova. Noul consilier prezidențial pentru politica de apărare și securitate a făcut chiar declarații în care a pus sub semnul întrebării utilitatea statutului de neutralitate pentru Republica Moldova, ceea ce nu au auzit oficialii să facă. Cu toate acestea, ușoară schimbare de poziție este evidentă mai degrabă în cuvintele lor decât în faptele lor. Motivele schimbării nu sunt pe deplin clare, dar pe baza acțiunilor și evenimentelor observabile, pare să fie rezultatul asigurării și sprijinului suplimentar din partea UE și SUA primite de guvernul Republicii Moldova.
Guvernul a fost, de asemenea, supus unei presiuni uriașe din partea publicului, și în special din partea societății civile, care i-a susținut ascensiunea la putere. Presiunea economică și politică uriașă pe care Rusia o exercită asupra autorităților în exercițiu din Republica Moldova , joacă cu siguranță un rol. Rusia a început prin a juca cartea sa preferată – șantajul pe gaze naturale în încercarea de a stârni tulburările populare în Moldova. Aceasta a fost după ce Moldova a solicitat statutul de candidat la UE, deși este foarte probabil ca Rusia să fi acționat în același mod, chiar dacă Moldova nu ar fi făcut această cerere. Rusia a folosit același truc în toamna anului 2021, când a amânat până în ultimul moment renegocierea contractului de gaze cu Republica Moldova și apoi a folosit-o ca instrument de negociere în timpul negocierilor.
Totuși, Rusia a avut un alt atu de jucat: și-a folosit împuterniciții locali, Partidul Socialiștilor și Partidul Sor – un proiect politic al unui magnat moldovenesc fugar – pentru a promova mesaje politice care au schimbat vina pentru dimensiunea de securitate a Rusiei a șantajat cu gaz asupra autorităților în exercițiu și a exploatat nemulțumirea populară pentru a crește presiunea asupra guvernului. Rusia și-a folosit, de asemenea, controlul asupra elitelor politice ale găgăuziei din Moldova, un grup etnic minoritar, pentru a face presiuni asupra autorităților în exercițiu să cedeze Moscovei și să ofere sprijin diplomatic pozițiilor Rusiei față de Ucraina.
Cu toate acestea, aceste schimbări minore de poziții politice față de Rusia nu s-au transferat în schimbări de politici. De exemplu, în urma încălcării de către Rusia a spațiului aerian al Moldovei cu rachete de croazieră menite să lovească Ucraina, guvernul moldovean s-a limitat la formalitatea minimă de a chema ambasadorul Rusiei să vină la Ministerul de Externe al Republicii Moldova pentru explicații. Diplomatul rus a reacționat în maniera tipică diplomaților ruși în astfel de condiții, cerând în mod disprețuitor mai multe detalii despre incident și negând orice cunoaștere a acestuia. Având în vedere neutralitatea autodeclarată a Moldovei și încălcarea repetată a acesteia de către Rusia, Moldova ar fi putut folosi incidentul pentru a iniția discuții interne și externe privind disfuncționalitatea neutralității sale, revizuirea acesteia și identificarea unor mecanisme alternative de apărare națională. Totuși, nu a făcut acest lucru.
În mod similar, răspunsul ministrului apărării la incidentele repetate cu rachete a fost să afirme că dobândirea de capabilități de apărare aeriană ar fi excesiv de costisitoare. El a mers chiar până acolo încât și-a exprimat speranța că creșterea eficienței apărării aeriene a Ucrainei ar putea fi suficientă pentru a proteja Moldova de atacurile aeriene rusești. Gama de opțiuni de politică de apărare disponibile oricărei țări includ înarmarea, formarea de alianțe și combinații ale celor două. Autoritățile moldovenești refuză să recurgă la oricare dintre aceste opțiuni, oferind doar explicații verbale de puțină substanță, care au drept scop exclusiv să semăneze confuzie în opinia publică națională și să ascundă lipsa lor de a acționa în vreun mod concret. Două lucruri sunt relevate prin aceasta: În primul rând, autoritățile moldovenești, realizând că prețul politic intern pentru inacțiune este în creștere, au sporit sofisticarea răspunsurilor lor verbale, în încercarea de a ascunde inacțiunea. În al doilea rând, au început să facă niște pași superficiali, care implică în primul rând asistența occidentală, deoarece autoritățile moldovenești continuă să vadă doar un risc foarte scăzut de agresiune militară din partea Rusiei.
Nu a existat o creștere semnificativă a capacităților de apărare și securitate ale Moldovei de când Rusia a invadat Ucraina în februarie. Autoritățile moldovenești chiar au refuzat să ia măsuri pentru pregătirea unei mobilizări efective a populației în cazul unui atac asupra Moldovei. În loc să se angajeze într-o campanie de comunicare publică și să înceapă să pregătească populația din punct de vedere psihologic și tehnic pentru o potențială mobilizare, Ministerul Apărării din Republica Moldova a negat necesitatea unei astfel de acțiuni. Este important de subliniat că sistemul de mobilizare al Republicii Moldova s-a degradat semnificativ în ultimul deceniu în măsura în care este foarte probabil să fie total disfuncțional și poate, de fapt, să existe doar pe hârtie. Cu toate acestea, autoritățile par să se teamă să urmărească problema acestui mecanism național de apărare, probabil pentru că se tem că acest lucru ar deranja populația. De obicei, autoritățile se grăbesc să respingă rapoartele frecvente despre mobilizarea în curs; aceste rapoarte false sunt foarte probabil operațiuni de influență rusă, cu scopul de a diminua eficacitatea unei posibile viitoare mobilizări militare a populației Moldovei.
Evaluări defectuoase a amenințărilor În ciuda faptului că agresiunea militară a Rusiei, fie directă, fie sub acoperirea împuterniciților săi locali, reprezintă cea mai mare și mai gravă amenințare la adresa suveranității Republicii Moldova, autoritățile moldovenești consideră că riscul ca un astfel de scenariu să se producă este nesemnificativ. Dovezile tot mai mari care sugerează că Rusia ar putea fi foarte îngrijorată de o potențială consolidare a capacităților de apărare ale Moldovei nu pare să le zguduie încrederea în acest sens. În schimb, autoritățile în exercițiu din Moldova par mai preocupate de tulburările interne incitate și exploatate de Rusia și de posibilitatea unei lovituri de stat din partea împuterniciților politici ruși care exploatează tulburările politice.
Dimensiunea de securitate a Moldovei după agresiunea Rusiei în Ucraina ultim scenariu este foarte puțin probabil, deoarece nu ar exista nicio modalitate ca împuterniciții ruși să preia puterea prin forța, sub acoperirea tulburărilor populare, cu excepția cazului în care au fost asistate de un grup armat. Și chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, este posibil ca împuterniciții ruși să-și păstreze puterea fără sprijinul armatei ruse. Prin urmare, singurul factor critic în acest scenariu – pierderea controlului asupra țării în fața Rusiei sau a împuterniciților acesteia – este activitatea unui grup militar rus, probabil deghizat în „miliție locală”. Eșecul autorităților moldovenești de a pregăti populația, din punct de vedere psihologic și tehnic, pentru rezistența populară face mai probabil ca un astfel de scenariu să se desfășoare cu succes. Astfel, disfuncționalitatea politicilor actuale a guvernului face prea probabil ca majoritatea populației Moldovei să stea pasiv și să observe dacă împuterniciți ruși, precum Partidul Socialiștilor sau Partidul Sor, au încercat să preia puterea politică prin mijloace violente.
O altă evoluție de natură violentă care pare posibilă, chiar probabilă în anumite condiții, este o repetare a scenariului Donbasului în regiunea găgăuză a Moldovei. Riscul unui astfel de scenariu este, de fapt, în formă de U: este cel mai probabil în legătură cu succesul militar rusesc în Ucraina, mai puțin probabil dacă situația militară a Rusiei în Ucraina este moderat de eșec sau stagnează, iar probabilitatea sa crește din nou odată cu o deteriorare semnificativă a poziţiilor Rusiei în Ucraina. Atât prima, cât și a treia posibilitate ar tinde să încurajeze o mai mare asumare a riscurilor din partea Rusiei. Pe măsură ce Rusia este sub presiune în Ucraina, este mai probabil să exploreze opțiuni suplimentare pentru escaladare, cu scopul de a crește presiunea atât asupra Ucrainei, cât și asupra Occidentului.
Având în vedere toate acestea, cea mai accesibilă sursă de forță militară rusă este regiunea transnistreană a Moldovei. Această regiune găzduiește trupe armate pregătite de ruși în număr suficient pentru a susține un model indirect de agresiune, anulând astfel într-o măsură considerabilă cel mai mare avantaj militar al Moldovei – lipsa graniței cu Rusia. Există o credință larg răspândită în Moldova că elitele locale din Transnistria ar acționa pentru a preveni un astfel de scenariu. Cu toate acestea, această credință nu ține cont de vulnerabilitatea tuturor elitelor transnistrene la mecanismele de constrângere ale statului rus, fie ele militare, fie civile. În cazul în care Kremlinul ar aplica o presiune semnificativă, doar o rezistență minimă ar putea fi așteptată de la Tiraspol.
În aceste condiții, un alt aspect al apărării naționale pe care Moldova ar trebui să-l exploreze este ideea de a folosi statutul Rusiei de agresor în Ucraina pentru a demonta formatul actual de negocieri transnistrene. Apoi, ar trebui să pregătească terenul diplomatic pentru a propune pe viitor o alternativă care să înlăture controlul Rusiei asupra negocierilor. Recomandările de politică pentru actorii din UE autoritățile moldovenești, dintr-o serie de motive (dintre care unele sunt menționate mai sus), nu sunt în măsură să ofere în prezent o rezistență efectivă împotriva agresiunii ruse de natură directă sau indirectă. De asemenea, este puțin probabil ca guvernul să poată construi capacitățile relevante în următorii câțiva ani, cu excepția cazului în care își schimbă politicile actuale. Prin urmare, cea mai eficientă modalitate de a proteja țara împotriva riscului cu cel mai mare impact (agresiune militară indirectă) ar fi asigurarea implicării UE la două niveluri. Primul domeniu de implicare ar trebui să fie asistența Moldovei pentru a se apăra, UE ar face bine să investească mai multe resurse și instruire pentru a pregăti capacitățile militare de reacție rapidă ale Moldovei pentru a bloca grupurile armate ruse care ar putea veni să sprijine mandatarii politici care exploatează tulburările publice.UE ar trebui, de asemenea, să asiste Moldova să folosească situația actuală ca o oportunitate de a-și reconsidera neutralitatea disfuncțională și artificială, inclusiv prin construirea de campanii de informare pe termen lung și la nivel național, care vizează grupurile afectate de operațiunile de influență ruse. Mai mult, UE ar trebui să ofere Republicii Moldova expertiză tehnică și sprijin diplomatic pentru a întrerupe cadrul și formatul actual de negocieri ale conflictului transnistrean și să pregătească o alternativă unică care să-i ia locul.
Alternativa va implica o misiune de observare civilă internațională și un mecanism structurat de negocieri de excludere a mandatul rus în Tiraspol și aducere a Statelor Unite. Participarea SUA este necesară pentru a echilibra mecanismele coercitive ale Rusiei; UE nu a produs încă soluții bune și viabile pentru a le contracara. În al doilea rând, alături de un vector UE-Moldova, implicarea UE ar trebui să cuprindă acțiunile sale de blocare directă a acțiunilor și măsurilor din partea Rusiei în Moldova.
O prezență și o implicare tehnică substanțială a UE ar descuraja anumite tipuri de activități ilegale ale Rusiei, reducând presiunea asupra guvernului moldovenesc. Această implicare ar putea lua forma asistenței și chiar îndrumării eforturilor Moldovei în identificarea și stoparea operațiunilor de spălare a banilor utilizate pentru finanțarea activităților rusești în Moldova sau pe cele ale împuterniciților ruși locali. De exemplu, urmărirea și confiscarea fondurilor oligarhilor moldoveni fugari și ale foștilor oficiali corupți ar reduce libertatea operațională în subminarea guvernului de care se bucură în prezent împuterniciții ruși. O misiune de consiliere a UE în sprijinul rezilienței instituționale ar oferi UE o prezență directă pe teren, permițându-i să înțeleagă mai bine activitățile rusești de agresiune hibridă și capacitatea de a acționa rapid și eficient pentru a le bloca.
Având în vedere capacitatea practic inexistentă a Moldovei în acest domeniu, misiunea ar trebui să producă în mod fundamental capabilități eficiente care să îi permită să reziste activ activităților rusești în numele și în tandem cu autoritățile moldovenești. Condiția prealabilă cheie pentru succesul oricărei asistențe UE sau Germane pentru Moldova este ca toate părțile implicate să respingă vechea noțiune conform căreia situația actuală a Moldovei (în ceea ce privește agresiunea indirectă a Rusiei) este foarte diferită de situația în care se afla Ucraina înainte de februarie 2022. Pentru că cele două situații sunt în mare măsură identice, dar pentru faptul că problemele din Moldova sunt mai înrădăcinate și mai provocatoare, parțial din cauza abordării defectuoase pe care UE și Germania au adoptat-o față de Moldova până în prezent.
Articol tradus de pe Zentrum Liberale Moderne
