Boacăna cu titlul de “Om emerit”, conferit aşa-zicând post-mortem pungaşului Grigori Kotovski, nu e singura din palmaresul primarului democrat de Hânceşti, Alexandru Botnari. Presa a descoperit de curând că tocmai două străzi din localitate poartă numele tatălui şi soacrei prodigiosului edil, Chiril Botnari şi Nadejda Odobescu. Întrebaţi ce rol au jucat neamurile democratului Botnari în dezvoltarea aşezării, orăşenii strâng nedumeriţi din umeri.
„Cunoașteți unde se află strada Chiril Botnari. – Nu…nu, nu, nu. Nu cunosc.”
„Strada Chiril Botnari, unde se află? Chiril Botnaru…mi se pare că în partea cealaltă, lângă tehnicum”.
„Cum putem noi găsi strada Chiril Botnari. Iată e asta, dus în colo”.
Strada Chiril Botnari a aparut în Hâncești, în urma unei decizii adoptate de consiliul local, după ce a fost inaugurată o nouă porțiune de drum.
„Eu nu prea cunosc străzile, dar Botnari? Liuda tu?…Chiril Botnari, da? Dar știți cine este Chiril Botnari? Nu. Nu știu”.
„Noi nu-l știm pe dânsul pentru că el nu-i din Hâncești cu ce a meritat el o stradă în numele lui, cum credeți? Nu știu. Poate că fiul său e primar”.
„Tatăl meu a fost inginer constructor toată viața. Și foarte multe clădiri în oraș care au fost construite, aceeași fabrică de vin, aceleași blocuri locative din centrul orașului sunt construite de dumnealui. Și mulți alți oameni îl cunosc destul de bine. Să vă explice consilierii a cui a fost decizia, care eu nu am avut nicio atribuție”, Alexandru Botnari, primar de Hâncești.
Nu doar tatăl primarului are o stradă în Hâncești, ci și soacra acestuia – Nadejda Odobescu.
„Doamna Odobescu a fost director de școală, de liceu, 40 de ani numai în funcția de director, dar a luat în această școală cinzeci și ceva de ani. Este profesoară de engleză, este om emerit al Republicii Moldova”, Alexandru Botnari, primar de Hâncești.
Puțini orășeni însă au putut să ne spună cine este Nadejda Odobescu și care a fost rolul ei asupra dezvoltării localității.
„Directoare a lucrat mulți ani și primarul din oraș e ginerele ei. Și poate și meritele una și una e legat și cu chestiile acestea”.
„Dar ați auzit despre aceste străzi? Nu, Nu, Nu, prima dată. Dar cine sunt Chiril Botnari și Nadejda Odobescu? Chiril Botnari e Primarul…Sau tatăl lui? A da, el e Alexandru. Dar Nadejda din păcate nu vă pot spune”.
„Chiril Botnari…primarul nostru, dar Nadejda Odobescu este mama soției lui”.
Primarul a spus că, deocamdată, pe aceste străzi nu au fost afișate plăcuțe cu numele celor două personalități din lipsă de bani. Alexandru Botnari deține funcția de primar din anul 2003, iar de 9 ani ani este membru PD.
Sursa: Tv8.md