Urmare a invitației lansate de Chișinău, în data de 29 ianuarie curent, a avut loc întrevederea de lucru dintre viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian și ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, E.S. Paun Rohovei, însoțit de ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, E.S. Marko Șevcenko.
Oficialii au trecut în revistă evoluțiile pe dosarul transnistrean, acțiunile autorităților Republicii Moldova pentru a reintegra economic și social regiunea transnistreană, precum și unele teme actuale de pe agenda bilaterală a Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare comercial-economică.
A fost reiterat sprijinul ferm al Ucrainei pentru atingerea obiectivului central privind reglementarea finală a conflictului transnistrean, exclusiv pe cale pașnică cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării.
În context, a fost repetată poziția Kievului privind imposibilitatea așezării la masa de negocieri pe aspecte de reglementare a dosarului transnistrean cu prezența reprezentanților Federației Ruse care continuă să poarte un război brutal de agresiune împotriva poporului și integrității teritoriale a Ucrainei.
S-a menționat faptul, că deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și Ucraina oferă multiple oportunități, inclusiv în politicile de reintegrare teritorială și sectorială a ambelor țări.
În discuții au fost vizate și aspecte de securitate regională, cu remarca că orice tentative de provocări artificial generate în raioanele de est ale țării vor primi reacțiile adecvate în vederea evitării focarelor de tensiune și menținerii unei ambianțe de siguranță și de previzibilitate.