Mai ales în condițiile în care un altul, mult mai serios, erodarea semnificativă a libertății de expresie în țările lor este complet ignorat
Aproape un sfert dintre absolvenții de liceu din acest an nu s-au înscris la Bacalaureat. Anul trecut doar 64 de procente dintre cei înscriși au promovat examenul, istoric cel mai slab rezultat consemnat vreodată, și e greu de crezut că în 2021 vom sta mai bine. Acest lucru va pune presiune pe universități între care multe au mari probleme să-și completeze cifrele de școlarizare. De altfel, cu puține excepții, un exemplu fiind universitățile de medicină, se intră la facultate doar depunînd un dosar.
Calitatea, nivelul de pregătire al studenților, a scăzut continuu an de an. După cum remarca într-o postare pe Facebook profesorul Radu Iliescu “în facultăţi, la seminariile de matematici superioare, din 9-10 studenţi abia dacă găseşti unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul. Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune, puşi în faţa literei Σ că este o sumă, ori în fața semnului ∫ că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strînsură nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv”.
Adăugînd că “avem absolvenţi de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental, nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant. Avem teologi care nu înțeleg subtilităţile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. Avem absolvenţi de limbi străine care comit cutremurătoare erori de exprimare scrisă sau orală”. De altfel, nu sunt deloc puține cazurile în care cînd te uiți la frazele incoerente de la unele teste sau din lucrări de licență vezi că unii studenți ajunși în ani terminali sunt aproape în zona analfabetismului funcțional.
În ciuda acestui tablou sumbru al educației gimnaziale (cu o rată record a abandonului școlar) și universitare din România marea preocupare, marea dezbatere a momentului, este cea despre educația sexuală în școli. În prezent este o disciplină opțională care nu pare să se bucure de mare popularitate dacă ne uităm la cifre: doar 7 procente dintre elevi s-au arătat interesați.
Însă sub presiunea USRPlus, grupare pentru care eticheta pe care și-o aplică, aceea de “partid de dreapta”, este tot mai mult în flagrant conflict cu realitatea, se depun mari eforturi în Parlament pentru a face disciplina obligatorie. Programa de la disciplina “Educație pentru sănătate la capitolul Sănătatea reproducerii și familiei presupune” acoperă 12 de ani de studiu, începînd cu clasa I. E drept, discuția din Parlament, prevede debutul în clasa a V-a, însă e clar că și în aceste condiții vorbim despre un statut de disciplină fundamentală, alături de cele ca matematică sau limba română.
Argumentele celor care militează cu entuziasm pentru acest amplu demers educațional sunt că avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectați cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume și că toate aceste grave probleme și-ar găsi o miraculoasă rezolvare prin introducerea în programa școlară a “educației sexuale” ca disciplină obligatorie. În afară de asta se mai spune că astfel am avea mai mult succes în combaterea prostituției sau a traficului de carne vie. Numai că orice analiză făcută cu picioarele pe pămînt, plecînd de la lumea reală nu de la proiecții artificiale din birou, ne spune că șansele ca acest amplu program de educație sexuală să rezolve sau măcar să diminueze aceste probleme grave sunt cvasi-zero.
Asta nu înseamnă însă că nu trebuie abordată deloc educația sexuală în școală. Există formule rezonabile care pot acoperi problematica. Deja se face asta la biologie și dacă se consideră necesar numărul orelor alocate poate fi extins. Există o confuzie cronică: considerăm că atunci când elevii au nevoie de noi cunoștințe trebuie să creăm și o nouă materie. Este greșit”, crede Mircea Miclea, profesor și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească fost ministru al Educației. “Avem mai mari șanse de a optimiza comportamentul elevilor dacă abordăm tematica sexualității prin intermediul mai multor căi, decât printr-o materie obligatorie”.
Însă partizanii variantei maximaliste, activiștii în domeniu, politicienii de la USRPlus, exponenții acestor curente de stînga, au adoptat un ton agresiv. Consideră, ca de obicei, ca în tot ceea ce susțin, dețin monopolul moral și de aceea îi privesc cu un dispreț agresiv pe toți cei care nu le împărtășesc convingerile. „Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”, a decretat pe un ton superior Dan Barna, lider USRPlus și vicepremier. De altfel, USRPlus a votat in corpore în Parlamentul European un așa numit Raport Matic privind sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente în UE, în contextul sănătății femeilor.
Raportul Matić, care a trecut cu 378 voturi în favoare, 255 împotriva și 42 abțineri, se referă la “bărbații transgen și persoanele non-binare care pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen”. Aici UE se aflâ în sincronism cu Statele Unite unde deja în unele documente oficiale nu se mai vorbește despre “mame” sau “femei” ci despre “persoane care nasc”, pentru a nu ofensa persoanele cu sex biologic femei dar care se declară bărbați. Din același motiv o serie întreagă de instituții media, cum ar fi CNN, în unele relatări evită să folosească cuvintele “femeie” sau “fată” și utilizează termenul de “persoane care nasc”.
Criticat pentru votul din Parlament (dintre europarlamentarii români doar USRPlus a votat pentru, restul au votat împotrivă sau s-au abținut) Dacian Cioloș, liderul Grupului Renew și-a atacat partenerii de coaliție liberali. “Îi stiu si pe cei de la PSD că se ascund sub ideea de “stînga conservatoare” ca să mai castige un vot din temerile unor oameni care chiar cred că îi vor fugări minoritățile sexuale pe străzi ca să le implanteze cipuri. Rușinos. Însă îmi e imposibil să înteleg cum unii colegi de la PNL au ajuns sa promoveze astfel de inchipuiri tenebroase și mincinoase.”
Evident, o simplificare grosolană și arogantă a întregii chestiuni. Care însă ne relevă faptul că, avînd vînt în pupă de la Bruxelles, USRPlus va promova și mai activ de acum înainte un demers enunțat în aceeași rezoluție care stipulează că “Parlamentul European încurajează o educaţie sexuală completă pentru copiii din învăţământul primar şi secundar”, ţinînd cont de “diversitatea orientărilor sexuale şi de gen”. Dacă citim cu atenție textul de mai sus putem anticipa că vor fi presiuni enorme de la Bruxelles pentru introducerea obligatorie a unei educații sexuale “complete” în școli. Iar motivele nu sunt neapărat cele invocate în prezent în spațiul public de la noi, combaterea unor fenomene ca “mamele minore, HIV-ul, prostituția” ci promovarea “diversității orientărilor sexuale şi de gen”, după cum se afirmă în același text.
Într-un fel am avut în acest sens o confirmare atunci cînd am văzut cum la ultimul Summit european premierul Olandei, Mark Rutte, a declarat că, din punctul său de vedere, ”Ungaria nu își mai are locul în Uniunea Europeană”. Lui i s-au alăturat alți 16 lideri europeni care într-o Declarație comună au criticat dur Budapesta pentru adoptarea unei noi legi care interzice ”promovarea homosexualității” în rândul minorilor. În mod concret, legea în cauză, prevede că ”pornografia şi conţinutul care reprezintă sexualitate sau promovează o abatere de la identitatea de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vîrsta sub 18 ani”, pentru “a proteja drepturile copiilor”, după cum relatează AFP.
O reacție greu de înțeles. Înclusiv de către cei care nu sunt deloc fani ai lui Viktor Orban, Pentru care este complet neclar de ce a interzice promovarea în școli a abordării tematicii
“identității de gen” este o încălcare a “valorilor europene”. Valori a căror definiție stînga progresistă a reușit să o extindă semnificativ cu chestiuni care sunt “valori esențiale” doar în accepțiunea ideologică progresistă și sunt departe de a fi populare la nivelul populației. Găsim multe astfel de reacții critice față de declarațiile lui Max Rutte, împărtășite și de alți lideri europeni, pe un site precum HotNews, ai căror cititori sunt în mare majoritate pro-europeni.
Or, mulți dintre acești cititori care se întreabă, în mod legitim, dacă chiar asta ar trebuie să fie principala preocupare a Uniunii Europene? Și de ce se insistă atît pe ștergerea diferențelor de gen? “Ne-am cam săturat de discursul ăsta presupus inclusiv, care nu face decît să destrame fibra socială”, scrie un cititor care mai face o observație interesantă, spunînd că “mai grav este că genul ăsta de politică îi va împinge și pe cetățenii moderați în partea extremistă a spectrului politic”.
Prin contrast cu marile neliniști față de acest gen de problematici ale Bruxelles-ului și ale multor lideri din Occident un aspect cu mult mai important, faptul că o valoare cu adevărat fundamentală, libertatea de expresie, este în suferință este complet ignorat. Un sondaj YouGov, realizat în Marea Britanie, relevă că 48 de procente dintre respondenți au spus că dacă nu ai grijă la ceea ce spui poți avea probleme serioase. În timp ce în Germania, scrie cotidianul Frankfurt Allgemeine Zeitung, plecînd de la un sondaj de opinie recent, “mulți germani sunt de părere că libertatea de expresie este la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată în Republica Federală; doar mai puțin de jumătate dintre respondenți cred că pot să-și exprima în continuare în mod liber opiniile politice”.
Lucrurile stau chiar mai prost peste Ocean. Conform unui sondaj Rasmussen Reports din decembrie 2018 doar 26 de procente dintre americanii adulţi simt că beneficiază în adevăratul sens al cuvîntului de libertate de expresie, în timp ce 68 de procente dintre aceştia sunt convinşi că în cazul în care se întamplă să spui ceva „incorect politic” te-ai putea confrunta cu multe probleme neplăcute. Temere confirmată într-un alt sondaj recent, comandat de Cato Institute, din care reieșea că în proporție de 62 de procente americanii se auto-cenzurează. În aceste condiții pare destul de greu de înțeles de ce cei care se declară atît de preocupați de ceea ce ei consideră a fi în cazul Ungariei încălcarea unor “valori fundamentale” privesc cu atîta detașare o chestiune mult mai gravă, erodarea masivă a “libertății de expresie”, chiar în țările lor.
Și, desigur, e ironic să constați că astăzi fostele țări comuniste din Europa de Est stau mai bine la acest capitol în materie de “valori fundmentale” decît multe dintre cele din Occident. Într-un articol apărut la sfîrșitul anului 2020 în The Spectator, intitulat semnificativ “De ce este mai multă libertate intelectuală la București ca la Cambridge?” dr. Radomir Tylecote, Research Fellow of the Institute of Economic Affairs, constata că nu i s-a permis să susțină la Universitatea Cambridge, pe care o absolvise, o conferință despre Uniunea Europeană pe care o prezentase fără probleme cu puțină vreme înainte la București.
Subiectul introducerii unei discipline obligatorii de Educație Sexuală în școli a provocat intense și tensionate dezbateri în spațiul public românesc. La fel ca și cel legat al Studiilor de Gen din universități, de care de altfel este strîns legat. O bună parte dintre intelectualii liberali sprijină ambele demersuri plecînd de la argumente principiale, precum libertatea academică, sau acceptînd argumente, totuși greu de susținut, precum cele privitoare la nevoia de a contracara fenomene negative ca sarcinile timpurii la adolescente sau chiar traficul de persoane.
Însă falanga activă este constituită dintr-o serie întreagă de sociologi sau ONG-iști care în multe cazuri au beneficiat fie de stagii la universități occidentale fie de granturi pentru proiecte din
acest domeniu fie și de unele și de altele finanțate generos prin programe ale UE. Pentru aceștia obiectivul este de a avea un vehicul, disciplina de Educație Sexuală, predată timp de 8 sau 12 ani, prin care să poată promova toată această tematică a “studiilor de gen”. Sigur că se spune altceva. Însă e suficient să ne uităm la ce se întîmplă acum în Occident și de fapt chiar la recomandările făcute în Parlamentul European amintite mai sus pentru a înțelege încotro ne îndreptăm. De fapt chiar în programa actuală se discută în ultimele două clase de liceu despre “Identitate și Orientare Sexuală”.
După cum scriam și în “Studiile de gen și poliția gîndirii” interesul pentru promovarea acestor tematici și discipline nu este doar unul strict academic. În subsidiar este promovată, la început probabil în parte involuntar, o agendă ideologică radicală de sorginte neo-marxistă, al cărui scop este modelarea ideologică a tinerei generații în spiritul unei „lumi noi”, complet decuplată de valorile tradiționale, precum cea de familie, de pildă, considerate toxice, opresive. În ciuda celor care spun că e vorba doar de temeri nejustificate, de speculații fără acoperire, e greu de crezut că dacă mergi pe același drum pe care s-a mers timp de decenii în școlile și universitățile occidentale vei obține un alt rezultat.
Pentru că iată, apropo de termenul “persoane care nasc”, în Statele Unite sunt peste 400 de clinici în care se pot face schimbări de sex. Se promovează tot mai intens ideea de a nu trece pe certificatul de naștere sexul copilului, argumentul fiind acela că urmează ca el să decidă mai tîrziu ce sex dorește să aibă. Ba chiar se propagă idea că părinții nu ar trebui să aibă nici un cuvînt atunci cînd copiii “decid ce sex doresc să aibă”. În acest context s-a ajuns astfel la situații dramatice în care mulți regretă faptul că au apelat la astfel de operații de schimbări de sex, decizii luate sub impact emoțional, unele chiar în perioada adolescenței, sub impactul propagandei din școli. Punctul de plecare a acestui program ideologic este acela că sexul este un construct social, că în fond bărbații și femeile sunt perfect interschimbabili. Așa s-a ajuns la conceptul “fluiditate de gen” și la zecile de “genuri” pe care le găsim definite în diferite țări occidentale. De pildă, într-un documentar BBC utilizat în școli copiilor li se spune că există peste o sută de identități de gen. Grav este și faptul că astfel de “abordări” au ajuns să aibă un impact îngrijorător în sport, să dinamiteze competițiile sportive, din moment ce sunt bărbați care se declară “femei” și cer să fie acceptați ca atare la competiții sportive feminine. Avem un exemplu recent la haltere.
Vedem tot mai des cum cuvintele “mamă” și “tată” sunt înlocuite cu “părintele 1” și “părintele 2” în documentele oficial motivul invocat fiind dorința de “incluziune”, de a nu ofensa familiile LGBTQ. În acest fel se sacrifică cu bună știință din considerente ideologice, promovate inițial de curentele neomarxiste dar asimilate astăzi în proporție semnificativă de elitele occidentale, cuvinte cu mare încărcătură emoțională de-a lungul întregii istorii a omenirii, precum cel de “mamă”. Toate aceste decizii discutate mai sus, care încep nevinovat, aparent pline de bune intenții, cu argumente de genul “prevenirii sarcinilor la adolescente”, ajung ulterior să fie parte a unei strategii ample de a schimba lumea, societatea, din temelii. Într-o altă formă revenim la ceea ce dorea și Revoluția Franceză, care a schimbat chiar numele lunilor și a decretat că acel moment este “anul zero”, să ștergem memoria istorică, tradițiile, vechile valori morale, și să pornim de la zero.
Într-o carte apărută recent, “Speechless – Controling Words, Controling Minds”, Michael Knowles explică cum “în acord cu corectitudinea politică rostul cuvintelor nu este acela de a descrie realitatea ci de a o înlocui” subliniind și faptul că neo-marxiștii “au înțeles că revoluția lor nu poate reuși atîta vreme cît oamenii rămîn atașați culturii lor tradiționale”. Motiv pentru care, mai spune Knowles, prin redefinirea conceptului de libertate de expresie “au fost înlocuite credința, virtutea și realitatea cu ateismul, decadența și non-sensul”.
Alexandru Lăzărescu pentru Newsweek.ro
