Deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a interpelat-o pe doamna Sorina Pintea, ministrul Sănătății, cu privire la condițiile de acces al medicilor basarabeni în câmpul muncii din România.

Textul transmis către Minister cuprinde, între altele, următoarele: ”Dorim să vă aducem în vedere situaţia ce a fost semnalată Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării de către medicii basarabeni, care doresc să se angajeze în câmpul muncii dar întâmpină dificultăţi pe parcursul procesului de obţinere a dreptului de exercitare a practicii medicale pe teritoriul României.

Conform normelor de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului Sănătăţii publice nr. 1508/2008, titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terţe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist, eliberate de Ministerul Sănătăţii pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe o perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora.

În măsura în care aceştia îndeplinesc condiţiile enumerate în art.1 lit a)-c), art.3.1 a)- l), din cadrul Articolului unic – H.G nr.764/11-10-2017, continuă, totuşi, să se confrunte cu o serie de probleme de ordin birocratic, cum ar fi perioada foarte îndelungată de recunoaştere a titlului, de 90 de zile de la data înregistrării dosarului complet la Ministerul Sănătății”.

Ţinând cont de cele menţionate mai sus, deputatul Constantin Codreanu i-a solicitat ministrului Sănătății informații privind numărul medicilor basarabeni care au aplicat și, dintre acestia, numărul celor care au trecut de procedura de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist în urma facilitării acestei proceduri prin H.G. nr.764/11-10-2017 de la data intrării în vigoare a normei cât și privind motivele introducerii unui termen atât de îndelungat, de 90 de zile, pentru soluţionarea cererii de recunoaştere a titlului.

Sursa : https://www.facebook.com/CodreanuPMP/