- Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) sunt aşteptaţi să pronunţe vineri decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual, scrie News.ro.
De asemenea, procurorii au cerut anularea suspendării condamnării de doi ani în dosarul Referendumul. În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, procurorii au cerut suspendarea procesului, având în vedere că aceasta şi-a achitat partea de prejudiciu.
Magistraţii instanţei supreme au amânat până acum de două ori pronunţarea sentinţei în acest dosar, ultima dată în 29 mai.
Sentinţa în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual este aşteptată vineri, cu o zi înaintea mitingului PSD pentru „apărarea democraţiei şi a statului de drept”, la care Dragnea spunea că sunt aşteptate câteva sute de mii de persoane.
În 15 mai, când au avut loc pledoariile finale la ICC, Liviu Dragnea a spus că şi-a afirmat „cu tărie” nevinovăţia pentru că nu a comis niciuna dintre faptele „pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu”. Întrebat ce părere are despre pedeapsa de şapte ani şi jumătate de închisoare solicitată de procurori, Dragnea a spus: „DNA-ul pentru mine vrea pe viaţă”.
„Pentru noi cei care suntem târâţi în aceast proces este o experienţă de viaţă pe care nu şi-o doreşte nimeni şi pe care nu o doreşti nici la duşmani. Sunt oameni care au fost acolo în sală şi care au vieţile distruse, au psihicul distrus”, a spus Liviu Dragnea.
Liderul PSD a fost audiat la instanţa supremă, în 21 martie, timp de aproximativ două ore şi a susţinut că fostul director executiv al Direcţiei Floarea Alesu, dar nici altcineva, nu l-a informat vreodată că cele două angajate nu ar merge la serviciu şi că ar încasa salariul fără să muncească. El a negat, de asemenea, că ar fi discutat cu Floarea Alesu despre organigrama DGASPC, spunând că organigrama şi rectificările bugetare ale instituţiei aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director.