Cum trebuie făcută educația sexuală a copiilor în școală?

În discuția despre educația sexuală asistăm, ca de atâtea ori!, la un dialog al surzilor al căror victimă sunt copiii. Să clarificăm cu calm ce e de făcut la nivelul fiecărui copil și la nivel de sistem. Înainte de toate să înțelegem că obligația noastră este să evităm cele două extreme:

 

extrema hipersexualizării, propovăduită, adesea agresiv, de unii pentru care practicile sexuale sunt principala preocupare în viață și un pretext de revoluție continuă, și

 

extrema celor pentru care sexul este subiect tabu, nu mai puțin agresivă. Ambele extreme lăsă copiii noștri dezarmați în fața propriei lor biologii chiar dacă în școala românească există și acum prevederi curriculare clare unde se pot explica toate lucrurile legate de educație sexuală. Da, ideal, educația referitoare la viața sexuală ar trebui livrată tinerilor în cadrul unei familii călduroase și armonioase dar știm că acest lucru nu se petrece întotdeauna, de aceea școala trebuie să suplinească această lacună. Sintetizez aici câteva chestiuni de bun-simț și vechi de când lumea, pe care oricine le poate livra copiilor. Nu e nevoie de nimic mai mult pentru a-i învăța să își protejeze sănătatea, totodată respectându-le intimitatea și lăsându-i să descopere magia vieții romantice. Toate astea ținând cont de sensibilitățile emoționale, cuturale și religioase ale fiecăruia. Nimeni nu trebuie să intre cu bocancii în sufletele adolescenților, dar nici nu trebuie să-i lăsăm de izbeliște în fața necunoscutului.

 

La nivelul fiecărui copil, trebuie să explicăm că:

 

1) Începând cu vârsta de 12-13 ani e firesc să simțiți schimbări în corpul și mintea voastră. Ele sunt normale, chiar dacă uneori vi se pare că sunteți ca o chitară electrică cu butoanele date la maxim: orice eveniment din jur vă provoacă simțăminte puternice, totul te enervează, azi ești terminat de tristețe, mâine ești în spațiul intergalactic de fericire. Dacă aveți neliniști sau întrebări, nu ezitați să vorbiți deschis cu părinții sau un medic. E ”jobul” lor să vă fie alături și o vor face cu drag. Să vă zic un secret despre părinți: nu există prostie pe care voi să o faceți azi și părinții voștri să nu o fi făcut în tinerețe. Dacă i-ați vedea acum pe părinții voștri la vârsta de 14 ani, nu v-ar veni să credeți câte prostii făceau și ei. Așa că ei știu deja cum să prevină sau să repare orice prostie faceți și sunt cei mai buni prieteni în caz de probleme. Totul e să vorbiți cu ei și să le arătați că o faceți cu dragoste. Și… să nu credeți că le puteți ascunde ceva: și ei au ascuns chestii părinților când aveau vârsta voastră (și atunci era mai ușor de ascuns ca acum) și știu toate șmecheriile. Doar se prefac, uneori, că nu observă, pentru că nu au chef de scandal.

 

2) Fetele trec la vârsta asta printr-un moment delicat: intrarea în viața de femeie aduce ciclul menstrual care, oricum am lua-o, nu e o chestie plăcută. Adesea dureri, schimbări de comportament, nevoi igienice sporite și, din păcate, uneori și jenă față de cei din jur, mai ales dacă părinții sau școala nu au explicat această tranziție firească. Uneori băieții prost crescuți mai fac și glume tâmpite pe acest subiect, ceea ce nu ușurează situația. Așa că băieți: fiți civilizați și să știți de la mine că a face glume deocheate arată doar că sunteți neciopliți, nu că sunteți cool. Gândiți-vă cum ar fi să veniți la școală, să dați teze, lucrări de control, să faceți sport și să aveți dureri nasole de burtă trei zile pe lună… Așa că țineți-vă glumele proaste pentru voi. Evident, din momentul în care fetele au ciclul menstrual, ele pot să rămână gravide și să facă copii.

 

3) Și la băieți lucrurile se petrec destul de repede, însă mai târziu ca la fete. Adesea la vârsta asta fetele se plâng că băieții din clasa lor se comportă infantil și au dreptate. La băieți vocea se schimbă, organele sexuale își schimbă dimensiunile (alt subiect de glume proaste) și veți observa uneori dimineața pete albicioase în pijama, ceea ce înseamnă că ați devenit bărbați: organismul vostru produce spermă deci… bine ați venit în viața de adult. Felicitări, de acum puteți avea copii! Privește-te dimineața în oglindă și bagă-ți bine în cap: de azi nu mai ești copil. Cool!

 

4) Pe la vârsta asta colegii de sex opus, care înainte erau doar parteneri de joacă, vor produce în voi senzații noi: vei simți o atracție emoțională și, uneori, fizică față de o colegă, un coleg ți se va părea atragător și vei dori să petreci timp cu el sau ea, te întristezi dacă nu te bagă în seamă, vrei să epatezi… E ceea ce adulții numesc prima dragoste. Eu am avut-o la 15 ani și din păcate nu a fost împărtășită atunci. Abia peste vreo 20 de ani mi-a spus tânăra domnișoară că simțea la fel dar… eram amândoi timizi. Se întâmplă. Nu este însă NIMIC rău sau rușinos să te îndrăgostești. E chiar plăcut, te stimulează să fii mai bun pentru a-i arăta persoanei iubite că o meriți, te culci seara cu gândul la ea și dimineața abia aștepți să o vezi. Iar când o vezi… abia dacă poți să-i spui un cuvânt de emoție… Nu te îngrijora, așa am pățit toți. Dacă ești un tip fain încerci să te relaxezi și să găsești subiecte inteligente de conversație. De exemplu eu învățam multe despre orașul în care eram și povesteam fetelor despre clădiri, nume de străzi și încercam să fiu amuzant. Vă mai dau un truc: fetelor le plac băieții îngrijiți: curați, unghii tăiate, haine curate și călcate, părul spălat și pantofii impecabili. Nu ezitați să folosiți deodorant, faceți-vă freze cool dacă vă plac, dar întotdeauna fiți îngrijiți. E un bonus pentru băieți să știe să gătească și să fie gospodari. Fumatul sau trasul dintr-un joint nu mai impresionează pe nimeni, ba chiar e destul de rău văzut. Dacă părinții v-au cumpărat o mașină sau motocicletă, nu fiți proști că puteți muri în accidente încercând să impresionați… Pe scurt, dacă simți față de o fată sau un băiat chestii pe care nu le-ai simțit înainte, sfatul meu este să îi vorbești deschis respectivei sau respectivului, în limbajul care îți vine, dar întotdeauna politicos și fără să stânjenești. Probabilitatea e destul de mare să primești un răspuns negativ. Dacă se întâmplă… bad luck, dar nu ești nici primul și nici ultimul. Ce-i de făcut dacă te refuză? Ei bine… să fii mai bun, învățând, și să fii mai frumos făcând sport, pentru ca data viitoare să fii admirat! Nu are rost să insiști, fii curtenitor și retrage-te politicos. Cultivă relația dacă ți se permite, nu fi invaziv, ia-ți timpul necesar să arăți că ești bun, și la școală și în afara ei și, mai ales, fă mult sport. Că ești fată sau băiat, take it from me: dacă faci sport vei fi mai frumos și mai atractiv, iar viața îți va fi muuult mai plăcută. Învață să te comporți elegant în public: nu scuipa, nu țipa când vorbești, nu te da cocoș când nu știi despre ce e vorba, dar nici nu fi mutulică timorat. Masculinitatea nu înseamnă brutalitate, violență sau nesimțire, nici sprâncene epilate sau tatuaje cu duiumul. Masculinitatea înseamnă să fii politicos, sigur pe tine, gata să protejezi, să ai un corp frumos pentru că l-ai cultivat, să fii elegant și cultivat, îngrijit, natural și calm. Astea nu vin de la sine, trebuie să le educi, dar merită.

 

5) Că ești băiat sau fată, aproape inevitabil vei descoperi că la vârsta asta vei avea vise erotice: te vei gândi la părțile ascunse ale sexului opus, vei visa săruturi tandre, poate și alte lucruri necunoscute până acum. Vei descoperi, accidental sau nu, că sunt o serie de metode prin care îți vei provoca singur plăceri pe care înainte nu le cunoșteai. I have news for you: nu e nimic anormal. Nu ți se va întâmpla nimic rău. Nu vei orbi, nu îți vei pierde auzul, eventual te vei simți mai relaxat și puțin tensionat. E oarecum firesc să te simți rușinat(ă) sau vinovat(ă), dar depășește momentul. Dacă vreun adult ”te prinde” s-ar putea să nu fie chiar plăcut, unii părinți, în loc să se prefacă că nu au văzut nimic pentru a nu te pune într-o situație jenantă, s-ar putea să te ia la rost, caz în care cel mai practic e să încerci să ceri sfaturi. Majoritatea părinților îți vor spune că li s-a întâmplat și lor și te vor sfătui să fii discret. Dacă părinții găsesc în istoricul computerului site-uri mai deocheate și te ceartă, rămâi calm și cere sfaturi, transformă eventuala ceartă într-o oportunitate de dialog cu părinții. Întrebarea ”tu, iubit părinte, la vârsta mea cum te informai?” face minuni. Confruntarea nu are rost, uneori părinții acceptă mai greu că bebe al lor iubit a devenit adult… Asta este prima lecție adevărată despre sex: viața erotică ține de intimitatea fiecăruia, nu e ceva ce are vocația de a fi expus în public.

 

6) În sfârșit ziua cea mare a venit: ai prietenă sau un prieten, vă simțiți apropiați, faceți plimbări romantice ținându-vă de mână, deveniți intimi și… simțiți dorința de a face dragoste, de a vă oferi unul altuia. Tot normal până aici, dar trebuie să cunoașteți câteva ”reguli” de bază. Prima și cea mai importantă: fiți selectivi, nu vă aruncați în brațele oricui. Luați-vă timp să profitați de sentimentele pe care le aveți și să vă asigurați că persoana respectivă le și merită. Regula de bază pentru voi, băieții, este să înțelegeți că NU înseamnă NU. Nu există ”de fapt spune NU pentru că îi e rușine, dar pentru că și-a dat jos bluza știu eu că e DA”. Când o femeie spune NU, asta înseamnă exact NU. Orice insistență după un ”NU” este nu doar nepoliticoasă dar și adesea o invazie a intimității pedepsită de lege. De fapt adesea nici nu trebuie să aștepți până spune nu, femeile au numeroase moduri prin care îți arată că nu ești binevenit. E OBLIGATORIU, nu opțional, să oprești orice avans dacă simți, prin gesturi, priviri, atitudini, cuvinte, că ești respins. Invadarea intimității unei femei este cel mai nasol lucru pe care un bărbat îl poate face și te descalifică. Fetelor le-aș spune să nu ezite să spună NU sau NU ACUM dacă nu se simt pregătite. Nu e nici plăcut, nici cool, nici… nimic să faci dragoste dacă nu ești pregătită. Nu o fă pentru că prietenele tale o fac sau pentru că tipul respectiv e ”popular și dorit de toate fetele”. Le-aș mai sfătui să nu se pună în situații de risc: să nu meargă în locuri necunoscute cu necunoscuți, să fie prudente în ceea ce lasă băieților să înțeleagă despre dorințele lor. S-ar putea să aveți surprize neplăcute chiar din partea unor băieți, aparent bine crescuți, pe care credeați că-i cunoașteți: e greu de prezis cum va reacționa un bărbat pus în situația unui refuz: majoritatea sunt civilizați, dar unii pot deveni insistenți, poate chiar violenți. Nu trebuie să abordați relația cu un băiat cu frică, majoritatea covârșitoare a băieților sunt OK, dar e bine să o abordați cu prudență și să cunoașteți bine băiatul înainte de ”a merge mai departe”. Sfatul meu, atât pentru fete cât și pentru băieți, e să nu ezite să vorbească cu părinții și să ceară sfaturi. Cei mai mulți părinți vor fi fericiți când copiii le cer astfel de sfaturi. Pe mine cel mai bine m-a sfătuit mama primei mele prietene, care voia să se asigure că fiica ei va avea o primă experiență romantică frumoasă.

 

7) Ce e o relație sexuală normală? Cum se face dragoste?

Ei bine, la aceste întrebări nu există răspunsuri unice. Răspunsul corect este “depinde de fiecare cuplu”, sunt însă câteva chestii generale pe care e bine să le știți. În primul rând curiozitatea, dorința de a explora teritoriile necunoscute ale intimității sunt lucruri firești și fiecare le simte diferit. Toți am trecut prin ele, unii cu timiditate, chiar frica de a ”se face de râs”, unii cu inhibiții, alții cu dezinvoltură sau chiar entuziasm. Cel mai important e să faci această explorare, care adesea durează mulți ani, calm și în ritmul care îți convine și să fii foarte atent la ritmul partenerului sau partenerei tale: noutatea e adesea interesantă, dar trebuie să fii pregătit/ă pentru ea. Take it easy, ai timp, ești tânăr! Toți am trecut prin asta. Altă chestie: viața erotică nu e un concurs. Nici despre “cât de repede iei startul”, nici despre „cât timp reziști”, nici despre “cât de des o faci”, nici “cu câți/câte parteneri/e o faci”. Eventual un concurs cu tine însuți, despre cât de atent ești față de partenerul sau partenera care ți-a permis privilegiul de a te strânge în brațe. Unii oameni sunt foarte fericiți cu un partener alții nu. Ideea e să fii în acord cu partenerul, sa fii în fază cu el/ea. Cu cât mai multă emoție va exista între parteneri, cu cât mai multă apropiere sentimentală, cu atât mai agreabilă și împlinitoare va fi relația fizică. Da, trăim într-o lume destul de dezinhibată, relații ocazionale există, fiecare trebuie să gestioneze acest aspect cum îi convine, dar ține minte: o relație trupească lasă întotdeauna urme, cel mai adesea emoționale. Nu e același lucru “a face dragoste” cu a “bea un suc”, chiar dacă îi veți auzi pe mulți bravând în modul ăsta. Mai reține însă un aspect important: în orice moment, dacă nu vrei să mergi mai departe, spune “nu”! Să nu îți fie jenă să faci asta pentru că ai fi considerat “un copil”. Fă din fiecare experiență romantică o bucurie, nu o corvoadă.

Despre rețeta “cum se face dragoste”… sunt foarte multe de spus. De mii de ani au fost scrise cărți întregi, cu toții ați auzit de Kama Sutra, dar nu aș vrea să fim ipocriți… Sunt sigur că mulți dintre voi ați căutat poze, filme sau altele asemenea pe internet și ați văzut o varietate foarte mare de comportamente. Ei bine… nimic din ce vedeți nu e la capitolul “obligatoriu”, ci la capitolul “opțional”. Faci ce îți place ție și partenerei/partenerului. Dacă prietenelor tale le plac băieții înalți dar ție ți-a căzut cu tronc un băiat mai scund… asta e, nu prietenele tale vor petrece timp cu el, ci tu. Ai încredere în alegerile tale! Ideea de bază, dacă vreți sfatul meu, e tandrețea și atenția față de partener/parteneră. Spus pe șleau: nu faceți sex, faceți dragoste!

Considerație, atenție și respect. Iubirea (emoțională și fizică) se oferă reciproc, nu este plăcut și nici echilibrat că doar unul din parteneri să primească. Evită oamenii care te obosesc mental, care nu te fac să zâmbești sau să fii mai bun. Nu suntem obiecte de utilizat pentru plăcerea celuilalt, „loving is sharing”. Misoginul se cunoaște la pat, dacă dai peste un băiat care te face să te simți ca un obiect sexual, nu accepta, îți va distruge respectul de sine. Așa cum spuneam mai sus, fiți selectivi: aveți grijă cu cine descoperiți pasiunea, de la acele persoane veți învăța ce este iubirea și dacă primele experiențe sunt neplăcute sau chiar umilitoare (atitudine, vorbe, chiar fizic în unele situații), nu e un lucru bun.

 

8. Care sunt riscurile unei relații sexuale?

Dacă ești deștept, atent și informat aproape zero. Dacă ești prostovan destul de mari. Așa că… citește atent.

În mare sunt două posibile probleme: una este o sarcină nedorită, a doua e contractarea unor boli cu transmitere sexuală.

Să le luăm pe rând: sarcina nedorită se previne ușor: cea mai simplă metodă: folosești un prezervativ (sau două, trei dacă atât de voinic ești). Găsești zeci de filmulețe pe youtube despre cum să folosești un prezervativ, dar așa, de fun, îți zic o chestie haioasă: dacă la farmacie te întreabă dacă vrei “prezervative mari sau mici” nu fi fraier: toate sunt aceeași mărime, mari sau mici se referă la mărimea cutiei: mici e cutie de trei, mari… cutie de 12 sau mai multe. Prima dată când am cumpărat prezervative am pățit-o :)) O altă metodă de contracepție sigură, dar mai complicată, e ca femeia să ia zilnic pastile anticoncepționale. Pentru asta trebuie să meargă la medicul ginecolog să primească rețetă și de obicei anticoncepționalele se iau puțin mai târziu. Ca băiat nu insista ca partenera ta să i anticoncepționale, las-o pe ea să se simtă confortabil cu acest lucru și acceptă-i cu căldură decizia. E corpul ei, nu al tău, respectă-l. Poate o să auziți de la prieteni metode anticoncepționale băbești. Să nu îi credeți, majoritatea sunt prostii cu ciucuri. Motivul pentru care mulți oameni există e tocmai că… nu funcționează

Mai există două metode, ambele foarte neplăcute, de a întrerupe o sarcină: ”pilula de după” și avortul. De evitat ambele. ”Pilula de după” poate fi cumpărată în farmacie, trebuie luată a doua zi dar… e scumpă și provoacă reacții neplăcute femeii. Avortul… e o chestie foarte traumatizantă. E, de fapt, extragerea fătului, de câteva săptămâni, din pântecele femeii. Pe lângă partea fizică, foarte neplăcută, mai e o chestie destul de groaznică: medicul verifică la ecograf dacă ești sau nu gravidă: pur și simplu vezi o chestie în interiorul tău care pulsează de 120 de ori pe minut… e mica inimioară a fătului… Nu cred că îi e plăcut cuiva să oprească o viață care încearcă să înceapă, chiar dacă e vorba de doar câteva zeci de mii de celule. A avea un copil e un lucru fenomenal, poate cel mai frumos lucru din viață. Faceți o sărbătoare din acest eveniment, faceți astfel încât să nu fiți nevoite să treceți prin traumatizanta experiență a avortului din… imprudență.

 

Acum despre boli: ele variază de la foarte grave, de la care poți să mori (SIDA, hepatită, sifilis, cancer de col uterin) la boli nu foarte grave dar foarte neplăcute (micoze, herpes, vaginoze). Majoritatea se pot evita folosind prezervativul, dar nu toate. De exemplu virusul papiloma se poate transmite și dacă folosiți prezervativ și provoacă cancerul de col uterin. Practic nu ai cum să îl eviți, pentru că bărbații care îl au nici măcar nu știu că îl au, fiind asimptomatici. Spre norocul nostru există un vaccin împotriva virusului papiloma. Dacă părinții nu vi l-au făcut, dragi domnișoare, mergeți la medic și informați-vă. Cel mai bine e să fie făcut până la 14 ani iar mai nou e recomandat și băieților. Anual mor 3000 de femei în România pentru că nu au fost vaccinate (vaccinul există doar de vreo 15 ani), nu fiți printre ele! Orice ar fi, mergeți cel puțin o dată pe an la medicul ginecolog. Eventual încercați mai mulți, până găsiți unul cu care vă simțiți confortabilă. Despre toate bolile astea găsiți informații pe internet, rețineți o chestie simplă: prezervativul și igiena corectă vă feresc de aproape toate problemele medicale care pot să apară. Dacă cumva suspectați că ați contactat o boală, mergeți imediat la medic să vă ajute cu cele mai bune tratamente. Nu așteptați agravarea bolii, majoritatea se rezolvă repede dacă le tratați la timp, anunțați-vă partenerul sau pertenera imediat, treceți peste jena firească.

 

9) Câteva reguli de bună purtare, obligatorii, nu opționale.

Dar să ne destindem puțin cu un banc:

 

știți câte calorii consumă un bărbat când face dragoste?

2000! 200 când face și 1800 când povestește prietenilor!

 

Dragi băieți, rețineți: GENTLEMEN NEVER TALK! What happens in Vegas, stays in Vegas!

E nașpa să povestiți prietenilor sau altor fete despre intimitățile trăite cu o domnișoară. E foarte nașpa “să te dai mare” că te-ai culcat cu cutărescu. Nu intru în detalii, dar cei care fac asta nu merită respect. Respectați intimitatea unei femei. În niciun caz nu dați detalii intime, vă descalifică chestia asta. E o chestie și mai nasoală: să te dai mare că ai avut o relație cu o fată cu care, de fapt, nu s-a întâmplat nimic. Asta face din tine un om de nimic! E valabil și pentru fete.

Alcoolul și drogurile sunt inamicii numărul unu al vieții voastre sexuale. Câți tineri nu s-au trezit dimineața descoperind în pat lângă ei persoane despre care nu își amintesc nimic? Nu e fun, e nasol rău. Mai ales dacă, în focul evenimentelor, nu te-ai protejat. Iar pentru voi, băieți, trebuie să știți că alcoolul nu vă face mai virili. Din contră.

Atât pentru fete cât si pentru băieți, mare atenție la revenge porn. Când se termină o relație, adesea unul dintre parteneri e încercat de sentimente de furie și vrea să se răzbune. Cea mai primitivă metodă e să facă publice poze, filme, conversații intime, să facă mișto de ”performanțele slabe” ale unui fost partener. Asta nu e doar nasol de tot, poste fi chiar ilegal. Pentru revenge porn se poate, pe bună dreptate, ajunge chiar la pușcărie. Fiți însă prudenți, chiar dacă în focul acțiunii aveți încredere și vreți să trimiteți imagini “hot”… gândiți-vă că ele pot ajunge ușor pe net…

O altă chestiune e comportamentul de dimineață. Adesea la adolescență, după primele noapți toride, dimineața e stânjenitoare. Comportați-vă curtenitor, lăsați spațiu partenerului, nu fiți invazivi. Dacă pregătiți și cafeaua sau micul dejun, e perfect: puteți ușor transforma o jenă într-un moment plăcut care să vă apropie.

 

10) Pentru părinți, profesori și preoți:

vă dau un sfat venit de la un om trecut prin multe în viață. Nu proiectați în copii nici frustrările, nici împlinirile voastre. Presiunea sexuală a adolescenței e uriașă, poate mai mare ca oricând în istorie din pricina internetului. Oricât ați încerca să vă împotriviți ei, nu veți reuși, ci veți eșua lamentabil: în loc ca primii pași în viața romantică a copiilor noștri să fie plăcuți, siguri și confortabili, îi obligați pe copiii voștri să se ascundă prin cine știe ce locuri sordide, fără informații și, până la urmă fără dragoste părintească. Rezultatul? Adesea adulți timorați, traumatizați și frustrați. Da, religia propovăduiește fidelitatea, iubirea ca o condiție a unei relații trupești, căsătoria înaintea erotismului. Respectarea sau nu ale acestor învățăminte ale preoților țin de fiecare individ în parte, nu e treaba profesorilor să se bage în convingerile religioase ale vreunei familii. Invit însă clerul, mai ales pe voi, cei care predați religie în școli, să nu puneți în pericol sănătatea copiilor opunându-vă unor lecții despre sănătatea sexuală, ci, dimpotrivă: explicați deschis importanța iubirii, importanța fidelității, a prevenției și igienei, îndrumând chemarea firească a naturii, nu încercând, în van, să o stăviliți.

 

În final, dragi tineri dar și adulți, nu uitați: cele mai puternice afrodisiace sunt dragostea și inteligența. Și împreună sunt și cea mai bună rețetă în viață. Încercați-le pe astea, împreună cu eleganța, franchețea, sinceritatea și grija față de trupul vostru și, dragii mei, vă asigur: viața voastră va fi împlinită. Bine ați venit în lumea adulților!

Fiți mai buni decât noi!

 

La nivel de sistem,

 

ar trebui să judecăm intervenția școlii prin prisma faptului că viața sexuală are patru componente:

 

1) componenta biologică (igiena și sarcina),

2) componenta legală,

3) componenta morală,

4) componenta legată de plăcere.

 

Să vedem, pe rând, cum trebuie să intervină școala în fiecare.

 

Legat de componenta biologică (sarcină și boli) e limpede că școala trebuie să explice detaliat și inteligent tinerilor aceste lucruri. 12-15 ani e vârsta pe care, din experiența de părinte, o consider potrivită. Astăzi, în România, aceste lucruri sunt prevăzute în programa școlară, la ora de biologie și cea de educație pentru sănătate. Evident, trebuie urmărit că se și fac. Deci în acest domeniu NU e nevoie de schimbat nimic în afară de urmărirea modului în care profesorii livrează elevilor chestiunea.

Componenta legală: aici e vorba despre consimțământ, vârsta de consimțământ, despre faptul că „nu înseamnă nu, indiferent de moment”, despre ce reprezintă violul, despre diferența între a face curte și a hărțui, despre ilegalitatea traficului de persoane și a prostituției. Mă așteptam ca orice diriginte normal la cap să discute despre asta dar din informațiile mele acest lucru nu se întâmplă. Așadar cred că e nevoie de instituționalizarea acestui lucru, la ora de dirigenție. Unde aș pune elevii de 14 ani să semneze că au luat la cunoștință și aș da chiar lucrări de control cu impact asupra notei la purtare.

Componenta morală: aici cred că școala trebuie să aibă o intervenție limitată, mai precis să fie foarte clară asupra comportamentului adecvat (mai ales al băieților față de fete): chestiuni gen „nu e nu”, „nu e ok să fluieri fetele pe stradă sau să ai un comportament agresiv”. Nu are școala a-i învăța pe copii că trebuie sau nu să adopți morala propovăduită de vreo religie (fiecare decide pentru sine dacă urmează de exemplu, morala „fără sex înainte de căsătorie” sau nu). Altfel spus, da, școala trebuie să te învețe să nu fii golan, dar nu să îți dicteze comportamentele intime atâta vreme cât ele sunt legale.

Componenta legată de plăcerea asociată sexului: cred că școala nu are a atinge acest subiect. Pentru că nu există nicio rețetă sau regulă generală și nici măcar individuală. Acest aspect ține de intimitatea fiecăruia, intimitate garantată prin Constituție. Eventual școala poate menționa că sexul nu este, de obicei, practicat strict pentru reproducere și că din acest aspect rezultă o serie de comportamente sociale.

În concluzie, da, cred că modul în care școala trebuie să le vorbească copiilor despre sex trebuie îmbunătățit prin:1) monitorizarea operaționalizării efective a documentelor curriculare la clasă și 2) întărirea, la ora de dirigenție, a explicării componentei legale și morale (vezi mai sus), inclusiv prin responsabilizarea elevilor prin semnătura că au luat la cunoștință și că de acum li se aplică legea.

Consider că a milita să spui copiilor mai puțin decât cele enumerate aici este expresia iresponsabilității, iar a milita pentru a le spune mai mult referitor la aspectul nr. 4, intrând în intimitatea lor cu forța, reprezintă o instituționalizare obsesivă și nefirească a hipersexualizării și instrumentalizării sexuale a copiilor. Ambele, profund dăunătoare.