Militari din regiunea transnistreană, echipați cu arme și mijloace speciale, au participat la antrenamente și manifestări în masă la data de 19 februarie în or. Tighina și satul Gîsca, anunță membrii Comisiei Unificate de Control (CUC).
La ședința Comisiei Unificate de Control (CUC) din 21 februarie, reprezentanții Chișinăului a prezentat mai multe cazuri de încălcare a regimului Zonei de Securitate de către structurile transnistrene, potrivit unui comunicat al Biroului politici de reintegrare.
Astfel, raportul Comandamentului Militar Întrunit (CMÎ) pentru perioada 13 – 19 februarie nu reflectă încălcările sesizate, îndeosebi datorită tergiversării intenționate (pe durata a 2 ore) de către reprezentantul Tiraspolului în CMÎ a acordului pentru deplasarea observatorilor militari la fața locului în vederea documentării abaterilor.
În consecință, delegația Chișinăului nu a acceptat aprobarea raportului pentru perioada de referință, iar componentei militare a forțelor de pacificare i-a fost solicitat să examineze suplimentar încălcările documentate.
„Multitudinea cazurilor de nerespectare a acordurilor și protocoalelor în vigoare a determinat readucerea în discuție în cadrul ședinței a demersurilor delegației noastre de a elabora un mecanism eficient de monitorizare a Zonei de Securitate și de reacționare promptă la orice abatere sau incident ce poate agrava situația. De asemenea, s-a atras atenția asupra inadmisibilității compromiterii instituției observatorilor militari prin blocarea sau tărăgănarea oferirii acordului de ieșire a acestora la fața locului pentru constatarea abaterilor sau documentarea incidentelor”, se menționează în comunicat.
În acest sens, pentru conturarea unui tablou obiectiv în rapoarte, reprezentantul Ucrainei a propus să se indice în document ora la care a fost depusă sesizarea, ora la care fiecare parte și-a dat acceptul de a permite deplasarea în teren a observatorilor, momentul inițierii deplasării și prezentării la fața locului.
În contextul alegerilor parlamentare și referendumului consultativ care se vor desfășura la 24 februarie 2019, reprezentanții CUC din partea Chișinăului și-a reconfirmat declarația anterioară despre faptul că ordinea publică în timpul campaniei electorale și în ziua votării va fi asigurată de forțele subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției dislocate în Zona de Securitate.
sursa:radiochisinau.md