Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că SUA au o poziţie bună în cadrul negocierilor comerciale cu China şi că Beijingul îşi doreşte să facă o înţelegere cu Washingtonul. “China ar dori să facă o înţelegere cu noi. Am avut un acord şi ei l-au încălcat, transmite Rador.
Cred că dacă ar fi să o ia de la început, nu ar mai face ce au făcut”, a transmis Trump reporterilor în timp ce părăsea Casa Albă pentru a susţine un discurs în Colorado, la Academia Forţelor Aeriene ale SUA. Trump a precizat că taxele vamale aplicate bunurilor chinezeşti importate i-au determinat pe producători să părăsească China şi să se instaleze în alte ţări.
“China subvenţionează produse, aşa că toţi contribuabilii din SUA plătesc pentru foarte puţine dintre acestea”, a subliniat liderul american, menţionând că taxele vamale au impact minor asupra inflaţiei. “Cred că suntem foarte bine în legătură cu China”.
Tensiunile comerciale dintre Washington şi Beijing au escaladat brusc la începutul acestei luni, după ce Administraţia Trump a acuzat China că şi-a “renegat” promisiunile asumate anterior privind aplicarea unor modificări structurale asupra practicilor sale economice. Ulterior, Washingtonul a impus taxe vamale suplimentare de până la 25 de procente unor bunuri comerciale chinezeşti în sumă de 200 de miliarde de dolari, determinând riposta Beijingului.
Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a declarat că va pleca, probabil, la Beijing “într-un viitor apropiat” pentru a continua negocierile.