Începând de luni, 26 noiembrie, Banca Naţională a României (BNR) pune în circulație o monedă aniversară din alamă, având ca temă 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, scrie Digi24.ro
De asemenea, pentru colecționari, va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur, la Centenarul Marii Uniri, o monedă din argint și o monedă din alamă.
Aversul monedei din aur de Centenar redă o imagine a Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918; inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și „MAREA ADUNARE DE LA ALBA IULIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”. Moneda va avea valoarea de 500 de lei și va cântări 31,103 grame.