Asociația Științifico-Pedagogică „Aron Pumnul” aduce la cunoștința opiniei publice încălcările legislației ucrainene comise împotriva cadrelor didactice de etnie română și nu numai, denunțând unele discriminări și persecutări în școlile regiunii Cernăuți. Publicăm în contiunuare declarația semnată de conducerea Asociației „Aron Pumnul”, remisă Agenției de știri BucPress din Cernăuți.
DECLARAȚIE
Să înceteze discriminarea și persecutarea cadrelor didactice din școlile românești din regiuna Cernăuți
După adoptarea noii legi de tristă faimă a Radei Supreme din 5 septembrie 2017 privind învățământul atitudinea autorităților ucrainene față de cadrele didactice din școlile cu predarea în limba română s-a înăsprit în mod evident, deși nici până la această dată n-a fost una prea binevoitoare și permisivă în tot răstimpul de când există Ucraina ca stat independent. Noua politică față de drepturile minorităților naționale din Ucraina, care constă de fapt în lichidarea tuturor drepturilor, s-a manifestat imediat după izbânda așa-zisei ”revoluții a demnității” din februarie 2014 când pur și simplu a doua zi după evenimentul respectiv parlamentul a abrogat, la presiunea forțelor radical-naționaliste, legea în vigoare pe atunci a învățământului, ceea ce a declanșat în mod expres tragicele procese destructive din estul țării. Dar și până la acea dată autoritățile din sfera învățământului, ne referim în primul rând la regiunea noastră, au tins în permanență și cu prisosință să aplice cele mai variate și inventive procedee orientate la îngustarea sferei de predare a limbii materne în școlile din localitățile locuite compact de conaționalii noștri fie prin prin reducerea orelor la limba și literatura română, fie prin trecerea treptată la învățarea de către copiii noștri a unor discipline aparte în limba de stat, fie prin crearea forțată de clase ucrainene, iar în cele din urmă prin închiderea înseși a școlilor, ajungându-se în fine la o scădere dramatică, aproape la jumătate, a numărului acestora față de cel care exista la momentul când a sucombat imperiul sovietic. Pe atunci, în primă etapă a independenței Ucrainei, comunitatea noastră era hrănită cu fel de fel de promisiuni că, cică, numai în componența acestui stat românii, care au devenit peste noapte cetățenii lui, vor putea dispune de cele mai largi drepturi naționale și în primul rând în domeniul educației în limba maternă. Or, după cât de repede curge la vale apa Prutului, tot așa s-a uitat și de promisiunile ce curgeau cu nemiluita din traista fără baiere a proaspetelor autorități. Realitatea, însă, s-a dovedit a fi cu totul contrară și nu atât sau chiar deloc roză după cum ne era zugrăvită.
Concomitent cu noile ”precepte” față de școlile românești pe care au început să le aplice la scurt timp autoritățile din sfera învățământului, unele dintre acestea fiind deja menționate mai sus, și pentru ca eficiența lor să nu poată fi zădărnicită în vreun fel, se aplicau și măsuri preventiv-punitive față de cei care nu le acceptau de bună voie sau, doamne ferește, ar fi putut să se opună cât de cât, atitudini ce puteau veni înainte de toate din partea cadrelor didactice – a profesorilor și directorilor de la unitățile de învățământ, dar și din partea părinților, a societăților noastre culturale. În acest scop s-a recurs, dar se recurge și în prezent, ba poate acum și mai intens ca niciodată, la o strategie foarte simplă aprobată din cele mai vechi timpuri de orice fel de stăpânitori ar fi vorba în istorie și care poate fi exprimată printr-un proverb popular ruso-ucrainean – ”кнутом (батогом) и пряником”, pe românește literal – ”cu gârbaciul și turta dulce”. Dar și mai pe românește – ”cu ciomagul și posmagul”. Într-adevăr, este una dintre cele mai eficiente metode aprobate în timp, în special la dresarea animalelor. Dar face bine și la oameni, deși cu totul recent într-un discurs public ținut la Lvov Irina Farion, mare patrioată ucraineană și fostă deputată în Rada Supremă, se cășuna că animalele (referindu-se de fapt la câini) sunt mai înțelegătoare decât unele minorități naționale din Ucraina, din care cauză le propunea cu multă considerență ”să se care cât mai repede în Ungaria și România și să nu mănânce degeaba pâinea țării”.
Acesta este primul element din binomul educativ de care vorbim, materializat într-o formulă foarte convingătoare și care posedă o multitudine uriașă de variații, însă toate cu potențial persuasiv deosebit de înalt și impactul de cele mai multe ori garantat ce se aplică în practică de-a lungul aproape a trei decenii față de cadrele didactice din școlile cu predarea în limba română șșșiii nu numai. Astfel de cazuri există cu suficiență fără să exemplificăm, deși numai arareori unele din acestea (infime față de numărul lor general) au compărut fie în mass-media noastră foarte independentă, fie au accedat în spațiul public pe alte căi. Trebuie să amintim că la timpul său, în special la confluența dintre milenii Asociația Științifico-Pedagogică ”Aron Pumnul” a întreprins demersuri energice în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale ale omului și în special celor educaționale ale comunității noastre în Ucraina prin diverse apeluri și memorii adresate nu doar forurilor interne, ci și celor internaționale. Din păcate, o perioadă lungă de timp situația din învățământ nu s-a aflat în atenția numeroaselor noastre societăți și asociații naționale, ceea ce ne îndreptățește să credem că datorită și pasivității noastre s-a ajuns la situația dramatică ce s-a creat în sistemul educațional în limba maternă nu doar odată cu adoptarea noii legi a învățământului în Ucraina, ci mult mai devreme. Luările de poziție din ultimul timp au fost determinate în fond de legea respectivă, însă în continuare ne scapă din vedere starea de lucruri din școlile cu predarea în limba maternă, unde se aplică fel de fel de rețete educaționale năstrușnice, unde cadrele didactice care se opun aplicării forțate ale acestora sau își exprimă dezacordul sunt tratate fără respect și în exclusivitate de pe poziții strict administrative de forță, autoritățile neținând cont nici măcar de cele mai judicioase obiecții ale dascălilor, eliminându-se din oficiu orice posibilitate de dialog cu ei, dar și cu părinții, cu intelectualitatea românească, după cum s-a întâmplat la gimnaziul № 6 din Cernăuți cu predarea în limba română vizavi de așa-zisul proiect experimental al bilingvismului. Acesta în realitate nu este altceva decât în primă instanță o tentativă necamuflată de restrângere a procesului de instruire a copiilor în limba maternă prin utilizarea în cadrul acelorași ore a două limbi, proces care în cele din urmă se va solda cu eliminarea uneia din limbi (este evident a căreia), iar rezultatul experienței nu poate fi altul decât schilodirea intelectuală și identitară a copiilor care servesc drept cobai în cadrul acestui proiect cu adevărat desfigurator de personalitate sau, pe de altă parte, formator de mutanți etnici. După câte se cunoaște, proiectul respectiv se implantează deja în mai multe școli cu predarea în limba română din regiune, iar directorii instituțiilor școlare care l-au acceptat (benevol-forțat) s-ar cuveni să-și asume răspunderea și să-i informeze corect și sincer pe părinți cu privire la viitorul intelectual al copiilor lor și nu doar să raporteze cu docilitate executarea, așteptând să fie recompensați cu ”posmagul” de rigoare, deși este evident că nu toți vor deveni imediat ”pedagogi emeriți”, însă cel puțin pot fi siguri că își vor păstra posturile, fiindcă în ce privește onoarea e mai greu de spus…
În schimb, directorii neascultători, adică cu suficientă demnitate umană și răspundere, cu dragoste și grijă față de copiii pe care îi educă, cu înțelegere privind impactul negativ de perspectivă al așa-ziselor reforme pe care sunt obligați să le aplice orbește și fără cârtire sunt tratați cu totul altfel, în primul rând, neluându-se în considerație argumentele lor judicioase, de ordin pedagogic și practic, pe care le exprimă reieșind dintr-o înaltă conștiință profesională, iar, în al doilea, fiind supuși unor presiuni și pedepse fără precedent în cazul că insistă asupra poziției lor, pedepse ce sunt de neconceput într-un stat de drept, în care se declară sus și tare, cu orice prilej și fără că se respectă valorile democratice europene. În cazul acestora intră în funcțiune celălalt element din binomul educativ menționat – ”ciomagul”. Adică critici și amenințări, sancțiuni administrative și materiale, demiteri, concedieri … În ultimul timp mai mulți directori de școli cu predarea în limba română din regiune au fost destituiți din funcție din cauză că au refuzat să formeze în instituțiile școlare pe care le conduceau clase cu predarea în limba ucraineană. Desigur, formal se invocă cu totul alte cauze, unele ticluite și motivate mai bine, altele mai aberant și demonstrativ, pentru ca să le fie de învățătură și altora, însă pentru toată lumea în cunoștință de cauză nu prezintă nici un secret în ce constă adevărata bubă și oricine își dă seama prea lesne unde se află țâța ei. De regulă, abuzurile administrative, atitudinile discriminatorii față de dascălii de etnie română nu prea sunt menționate, ba chiar deloc mediatizate în presa noastră festivist-bucolică, ceea ce nu înseamnă că ar rămâne necunoscute cel puțin în respectivul mediu profesional, ele difuzându-se cu destulă repeziciune și veridicitate prin cele mai nebănuite căi și medii informaționale.
Unicul caz care a ajuns într-o dezbatere publică este cel al directorului gimnaziului din Crasna, Ștefan Mitric, și aceasta doar pentru faptul că domnia sa este o personalitate notorie atât în zonă, cât și în ținut datorită meritelor sale profesionale și implicării în viața națională, dar și în calitate de deputat în Consiliul Regional. În contextul respectiv nu trebuie scăpat din vedere nici faptul că această școală a fost construită și amenajată aproape exclusiv pe bani proveniți de la statul român. De aceea ne face să credem că ținta sa nu a fost întâmplător aleasă pentru o demonstrație de forță împotriva acelor cadre didactice care cutează să se opună politicii ilegitime de deznaționalizare a românilor promovate de autoritățile ucrainene. Și atunci față de acei directori de școală care nu se dau momiți cu ”posmagul muiat” și nu se lasă nici șantajați și nici intimidați se pune în funcțiune cu bună știință ”ciomagul” administrativ. În esență, fiindcă de regulă acesta este justificat prin cu totul alte formalități birocratice, adică ”ciomagul” ca să nu bată la ochi este grijuliu învelit într-un ziar sau drapat într-un ambalaj inocent, însă adevăratele cauze ale represaliilor împotriva directorilor revoltați și altor cadre din școlile românești sunt ușor de ghicit și lăsate special la vedere, pentru că în caz contrar nu și-ar avea nici un rost și nici nu s-ar solda cu vreun efect ”educativ”. Anume în acest mod a fost el folosit și referitor la dl Ștefan Mitric, în cazul dânsului invocându-se formal încheierea contractului, dar ignorându-se flagrant toate celelalte condiții prevăzute. În asemenea situații ce le rămâne de făcut bieților oameni? Apelează la justiție, ceea ce este egal cu a clama în deșert, findcă procese de acest gen pot să dureze și ani la rând, iar deciziile vor fi în majoritatea cazurilor previzibile.
La fel a procedat și dl Gheorghe Iațeniuc, acum fost director la școala din Stănești, raionul Hliboca, destituit și el ilegitim din funcție pentru același delict de a se împotrivi deschiderii forțate de clase ucrainene. Deși a câștigat procesul în primă instanță, până la o decizie finală în celelalte este o cale destul de lungă, după cum spunea poetul, și acest lucru este evident și pentru domnia sa, însă în cele din urmă mai importantă este determinarea sa de a-și apăra în propria sa față și în cea a elevilor, colegilor și consătenilor demnitatea umană și profesională lezată pe nedrept. Nu toți procedează la fel. Unii preferă să părăsească de bună voie postul, în semn de protest nedeclarat, decât să cedeze la presiunile ce se fac asupra lor în vederea deschiderii de clase ucrainene. Așa a procedat, bunăoară, dl Valeriu Levițchi, acum fost director la școala din Ropcea, raionul Storojineț. Atitudinea acestor pedagogi se prezintă ca și una demnă de respect și curajoasă, iar de datoria noastră, a ziariștilor, membrilor asociațiilor și societăților naționale, tuturor românilor de bună credință, este să-i susținem moralicește și public pe toți conaționalii noștri care se opun oricărui fel de abuz, pentru ca ei să fie siguri că demersul lor este unul drept, omenește justificat, corect din punctul de vedere al legilor statului în care trăim și curat în fața neamului și a lui Dumnezeu.
Respectiva luare de poziție a Asociației Științifico-Pedagogice ”Aron Pumnul” are menirea de a aduce la cunoștința opiniei publice încălcările legislației ucrainene comise împotriva cadrelor didactice de etnie română și nu numai, de a exprima o atitudine reprobabilă față de acestea, dar și una de încurajare a celor pătimiți pe nedrept, de susținere a demnității lor umane, de solidarizare națională în fața tuturor aberațiilor la care suntem supuși în special în ultimul timp. În această ordine de idei suntem mai mult ca siguri că doar dezaprobarea publică, mediatizarea imediată și obiectivă a fiecărui caz de genul celor menționate, dar și a multor altora care, din păcate, nu ajung întotdeauna în vizorul obștimii (de aceea îi și rugăm pe cei nedreptățiți să nu-și țină necazurile în secret, ci să le facă cunoscute, fără teamă, întregii comunități prin intermediul presei și a organizațiilor noastre naționale) să fie dezbătut, examinat și evaluat în comun, potrivit legilor în vigoare, după cum se face într-o societate democratică și în spiritul valorilor general recunoscute în Europa, revendicându-ne dreptul de a cere socoteală de la cei ce se fac vinovați de asemenea încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului, fiindcă altfel niciodată nu vom putea vorbi de o conviețuire interetnică armonioasă în cadrul statului în care trăim.
Asociația Științifico-Pedagogică „Aron Pumnul” din Ucraina
