Confruntarea dintre NATO și Rusia este un prim pas, în care ambele părți se măsoară reciproc și își evaluează opțiunile. Esențial pentru Alianță, în vederea viitoarelor discuții, va fi să țină cont de nevoile politice interne care determină revendicările Moscovei, guvernul fiind în dificultate din cauza scăderii aprobării populare. Reflecția lui Marc Ozawa, cercetător senior la Colegiul de Apărare NATO
Pentru prima dată în doi ani, Consiliul NATO-Rusia sa reunit la Bruxelles pentru a discuta despre tensiunile tot mai mari dintre Rusia și Ucraina. Summitul de astăzi face parte dintr-o serie de trei întâlniri, care urmează celor cu Statele Unite și OSCE, pentru a dezamorsa tensiunile și a relua dialogul cu Rusia. Întâlnirea de astăzi a fost prezidată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timp ce delegația rusă a inclus ministrul adjunct de externe Alexander Grushko și ministrul adjunct al apărării Alexander Fomin. Rangul reprezentării Rusiei a fost, însă, în concordanță cu tipul de dialog care era așteptat în această etapă a procesului, având în vedere aspectele strategice și tactice în discuție. Dacă întâlnirile reușesc să progreseze, atunci întâlnirile ulterioare pot fi mai calme și depolitizate, înainte de implicarea directă a miniștrilor de externe și ai apărării.
Fără a lua în considerare un răspuns militar la acțiunile Rusiei, opțiunile pentru NATO includ exercitarea diferitelor tipuri de presiuni pentru a duce la o detensionare a situației prin diplomație, dialog și amenințarea cu sancțiuni economice mai profunde. În timp ce „diplomația de criză” a evocat o listă de cereri aparent nerealiste ale Rusiei, inclusiv o retragere substanțială a infrastructurii și personalului NATO din Europa de Est, acesta este doar începutul negocierilor. Însuși faptul că Rusia a articulat cereri și a acceptat să participe la discuții la nivel înalt reprezintă primul pas, din 2019, către un dialog cu NATO de orice fel. În ceea ce privește strategia diplomatică, seamănă cu un fel de fază de „ancorare”, când revendicările sunt în mod tradițional „umflate” pentru a încerca să obțină concesii în procesul de negociere.
Recenta consolidare a armatei Moscovei răspunde temerilor de securitate atât externe, cât și interne a Rusiei, iar actuala poziție diplomatică este, de asemenea, probabil rezultatul unor negocieri pe două niveluri. Când președintele rus, Vladimir Putin, și-a prezentat cererile pentru o „linie roșie”, probabil că vorbea cu o audiență internă, alimentând nemulțumirea istorică pentru a crește sprijinul public pentru guvernul său, care este în disfavoare publică din cauza nemulțumirea economică și socială internă. Dacă procesul de dialog se dovedește productiv, se poate aștepta ca tipul de mesaje adresate atât interlocutorilor, străinilor, cât și publicului autohton să se alinieze. Dacă dialogul NATO-Rusia va fi reluat după prima întâlnire de astăzi, va fi important ca reprezentanții NATO să țină cont de acest element atunci când stabilesc așteptările, decid agendele și construiesc o strategie pe termen lung.
Un angajament reînnoit pentru dialogul cu Rusia poate necesita, de asemenea, o regândire a formatului discuțiilor directe, cu unul care combină dialogurile bilaterale cu o platformă multilaterală complementară, astfel încât să depășească blocajul anterior din Consiliul NATO-Rusia. Întâlnirea de astăzi este un prim pas pentru restabilirea comunicării. Alte căi de dialog, cum ar fi Pista 2 sau 1.5, care includ grupuri de lucru și reuniuni științifice, ar putea pune bazele pentru revenirea la reuniunile regulate ale Consiliului NATO-Rusia sau de alt tip. Aceste evenimente pot câștiga timp pentru a permite apariția unei soluții mai substanțiale și, pentru aliați, pentru a implementa măsuri de consolidare a încrederii și mecanisme de stabilitate, făcând astfel militarizarea frontierei ruso-ucrainene mai puțin riscantă în timp.
Pentru NATO, renașterea militară rusă înseamnă că cooperarea continuă cu Ucraina va prezenta noi provocări. Chiar dacă Moscova își reduce prezența militară, creșterea trupelor este o nouă pârghie pe care Rusia o poate folosi pentru a descuraja sprijinul pentru Ucraina și pentru a crea mai multă tensiune. În timp ce consolidarea armatei ruse nu înseamnă că o invazie este inevitabilă, ea crește riscul unui conflict pe care Rusia l-ar putea folosi ca pretext pentru intervenția militară.
Acțiunile Rusiei au forțat-o să se împace cu această problemă. Impasul asupra Ucrainei și diferitele viziuni asupra lumii dintre Rusia și Occident par din ce în ce mai nesustenabile. NATO va trebui să răspundă unei crize după alta, fiecare răspuns devenind din ce în ce mai serios. Dacă traiectoria curentă poate fi schimbat, acest lucru va necesita nu numai amestecul potrivit de politici – sub formă de descurajare și apărare – ci și un „brand” diplomatic mai sofisticat, unul care implică un dialog regulat.
