Thomas Bhuchsbaum, ambasador și trimis special al Ministerului Afacerilor Externe din Austria pentru Parteneriatul Estic, țara care va prelua în luna iulie președinția în Consiliul Uniunii Europene, susține că Declarația Summit-ului de la Bruxelles a remodelat, redirecționat și revigorat PaE. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat pentru postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.
„Dacă e să ne referim la evoluții, cred că Declarația Summit-ului de la Bruxelles a remodelat, redirecționat, revigorat PaE. Mesajele care vin de la statele partenere este că se bucură de faptul că parteneriatul nu este condus de Bruxelles, Consiliul UE sau Comisia Euroneană, dar din ce în ce mai mult se observă interesul statelor membre. Cred că este un mare avantaj pentru că acest fapt va ține Parteneriatul în topul priorităților”, a spus Thomas Bhuchsbaum.
În opinia lui, Parteneriatul Estic nu este încă la vârsta de maturitate, dar a trecut de adolescență. Este un parteneriat care există de mai bine de 10 ani și vizează o regiune de o importanță majoră pentru UE: „Orice regiune care se învecinează cu UE este importantă pentru securitatea UE, dar și pentru propria securitate”.
Ambasadorul consideră că dorința autorităților moldovenești de a se apropia de UE a fost percepută și bine auzită. De asemenea, ambasadorul crede că cele 20 de livrabile înaintate până în 2020 au fost un mesaj clar, este un program care se focusează pe sute de subiecte care se rezumă la 20. „Această abordare este nouă, are un cadru temporal și trebuie cu toții să muncim asupra lor”, spune oficialul austriac.
Thomas Bhuchsbaum susține că Austria, în funcția de președintă a Consiliului UE, va încerca să prezinte mai bine PaE, nu doar în statele partenere.