În cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează la București în perioada 19-21 februarie, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană Iurie Leancă a avut o întrevedere cu Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe al României. Oficialii au abordat aspecte prioritare privind cooperarea bilaterală dintre Republica Moldova și România.

 

Subliniind caracterul ireversibil al opțiunii europene a țării noastre, Iurie Leancă a opinat că integrarea europeană a Republicii Moldova se va face „cu și prin România”. În context, vicepremierul a adus mulțumiri Guvernului României pentru sprijinul multilateral acordat Republicii Moldova, care are un impact pozitiv nemijlocit asupra vieții cetățenilor. Demnitarii au făcut o trecere în revistă a principalelor proiecte în derulare și s-au pronunțat pentru continuarea implementării acestora în termenii asumați. O atenție specială a fost acordată proiectelor cu caracter energetic, realizarea cărora va asigura o independență mai mare a Republicii Moldova în acest domeniu.

 

În cadrul discuțiilor a fost împărtășită ideea că apropiata vizită la Chișinău a prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, va impulsiona relațiile dintre cele două state printr-o abordare pragmatică și concretă a calității dialogului bilateral. Oficialii s-au referit la necesitatea aplicării mecanismelor de cooperare între Republica Moldova în domeniile comercial-economic și social-cultural, un rol special revenindu-le ședințelor comune ale Guvernelor de la Chișinău și București. Teodor Meleșcanu  și-a informat interlocutorul despre acțiunile întreprinse de România în vederea sprijinirii Republicii Moldova în plan extern, inclusiv pregătirea reuniunii Grupului de Acțiune Europeană pentru Republica Moldova, care se va convoca la sfârșitul acestei luni.

 

Interlocutorii au mai făcut un schimb de opinii privind necesitatea utilizării, în beneficiul cetățenilor, a părții neasimilate până în prezent a creditului nerambursabil de 100 de milioane de euro oferit de către România.

 

Vicepremierul Iurie Leancă a avut, de asemenea, o întrevedere cu Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene al României, cu care a discutat subiecte prioritare de pe agenda europeană. Părțile au discutat despre posibilitățile de îmbunătățire a calității comunicării între Chișinău și București, precum și pe dimensiunea Republica Moldova – Uniunea Europeană. O mai bună comunicare în baza rezultatelor concrete obținute de Republica Moldova în promovarea reformelor va contribui la modificarea percepției țării noastre în cadrul instituțiilor europene.

 

Oficialii au convenit asupra vizitei lui Victor Negrescu la Chișinău în perioada apropiată, ocazie cu care va fi relansat și mecanismul de consultări bilaterale în materie de integrare europeană la nivel de Comisie interguvernamentală.

Sursa: www.gov.md