După apariția articolului „Bani din caritate” RISE Moldova a anunțat că va depune o plângere la Procuratură Generală referitor la acțiunile de intimidare în lanț, presiuni și atac la persoană făcute de reprezentanții „Caritate.md” asupra jurnaliștilor RISE Moldova.

Poziția oficială a celor de la RISE Moldova este următoarea.

„Ieri, 18 februarie, RISE Moldova a publicat teaserul investigației video „Bani din caritate”, un subiect de interes public despre culisele afacerii Caritate.md. La scurt timp, Alexandru Rusnac, unul dintre fondatorii Fundației „Sfântul Gheorghe” – proprietara Caritate.md, i-a trimis colegei noastre, Liuba Șevciuc, mai multe mesaje, anunțând că, „Grupul Criminal Organizat vă dedică platforma dumnevoastră. Eu nu mai vreau să mai ajut pe nimeni. Caritate.md”.

 

Până, dar și după publicarea anchetei „Bani din caritate”, am primit numeroase mesaje și apeluri telefonice de la persoane care se prezentau ca fiind „de la doamna Svetlana”.

Sainsus a continuat atacurile asupra RISE Moldova și a insinuat într-o postare pe Facebook:

Apropo, n-am eu 20.000 pt voi! da, mi s-a propus sa achit sa nu iasa reportajul ! Pt ce? nu sint vinovata cu nimic si am fost ponegrita fara nici o dovada !!!!

RISE Moldova neagă aceste insinuări.

RISE Moldova investighează crima organizată și face conexiuni din zone offshore, dezvăluie scheme de spălare a banilor din Europa de Est și Asia Centrală, scheme de corupție, contrabandă, fraude fiscale, trafic de arme și scoate la lumină afacerile ascunse ale politicienilor.