În ultimele săptămâni, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că SUA au încercat să impună o nouă ordine, una care are obiectivul de a controla Rusia, China şi Europa, precum şi puterile mai mici ale lumii. Este tentant să scrii că este o declaraţie scandaloasă a unui lider aflat în război, însă este vorba de mai mult de atât. Ignoraţi faptul că obiectivul Washingtonului de a crea o lume unipolară ar merge în direcţia opusă realităţii americane. Putin încearcă să se resemneze cu ideea că, în plănuirea războiului din Ucraina, Moscova a înţeles total greşit natura lumii.
Mai exact, Rusia nu a înţeles subtilitatea americană. SUA nu au angajat vreo forţă militară enormă pentru a bloca înaintarea Rusiei şi nici nu a cedat vreo parte a Ucrainei. SUA au înţeles ameninţarea reprezentată de Rusia la graniţa cu NATO – adică, un nou Război Rece – şi au înţeles Ucraina mai bine decât a făcut-o Rusia. Aşadar, au trimis multe arme Ucrainei, ale căror putere şi sofisticare nu pot fi egalate. Au dat lovitură directă, după lovitură indirectă.
De asemenea, Moscova nu a înţeles nici relaţia Americii cu Europa. Faptul că nu s-a întâmplat asta nu au oprit think tank-urile americane să valideze ideea sau să împiedice Rusia să creadă asta. În vremuri de pace, SUA puteau să nu aibă nicio relaţie cu Europa, certându-se cu aceasta pe regulile de comerţ sau dependenţa de energia rusească. Însă când războiul a început, relaţia s-a transformat rapid. Germania, de exemplu, nu a dat importanţă petrolului rusesc aşa cum a dat America garanţiilor de securitate. Europenii ştiau că Rusia ar putea să-i rănească şi nu prea au avut încredere în ruşi, însă când a fost cazul, au ştiut că interesele americanilor erau în Europa. Putin, cred, a fost uimit când a aflat că germanii sunt de partea americanilor. Nu a înţeles că sunt mai multe tipuri de putere şi că puterea proiectată de Rusia era prea tocită pentru a mai funcţiona. Putin nu a înţeles importanţa pe care o are faptul că pare nesigur.
Totuşi, cea mai mare greşeală pe care a făcut-o Putin are legătură cu relaţia SUA cu China, o ţară în plină criză economică. Moscova nu a putut nici să afecteze, nici să ajute China. SUA pot face ambele lucruri – să o ajute prin creşterea investiţiilor şi cumpărarea mai multor bunuri sau să o afecteze prin blocarea vânzărilor de, să spunem, microcipuri. China a crezut că nu are nevoie de SUA pentru a-şi reveni şi era convinsă că Washingtonul va fi intimidat de puterea sa navală. În schimb, Beijingul a descoperit că ameninţările sale din jurul Taiwanului sau alte zone au adus doar mai multe nave şi echipamente împotriva sa. Necesitatea alianţei cu Rusia a fost distrusă de realizarea faptului că SUA ar putea răspunde militar în Ucraina şi, simultan, în Marea Chinei de Sud.
Aceste lucruri ar fi trebuit să fie evidente şi cred că China a fost mai conştientă de capabilităţile SUA decât a fost Rusia. Preşedintele chinez Xi Jinping a ştiut când să îşi reducă pierderile. Putin a continuat să dubleze miza. Acest lucru a fost confirmat în timpul weekendului de către o purtătoare de cuvânt a celui de-al 20-lea Congres Naţional al Partidului Comunist al Chinei, ale căror declaraţii au fost parafrazate de Global Times China după cum urmează:
„Dacă unul dintre cele mai importante evenimente în relaţiile internaţionale din ultimii 50 de ani este restaurarea şi dezvoltarea relaţiei China-SUA, care a adus beneficii ambelor ţări şi lumii întregi, atunci cel mai important lucru în relaţiile internaţionale pentru următorii 50 de ani este că SUA şi China trebuie să găsească o cale să se înţeleagă. Cheia pentru China şi SUA privind găsirea unei modalităţi de a se înţelege este respectul reciproc, coexistenţa paşnică şi cooperarea reciprocă avantajoasă propusă de către Secretarul General Xi Jinping. Interesele comune între China şi SUA depăşesc disputele, iar o relaţie stabilă şi sănătoasă China-SUA este în interesul comun al celor două naţiuni.”
Suntem obişnuiţi ca China să lanseze ameninţări la adresa SUA. Acum, caută modalităţi pentru a se înţelege cu SUA. A observat performanţa americanilor în Ucraina, atât subtilă, cât şi brutală, şi a decis că o alianţă cu SUA, puţin definită şi temporară, este cu mult mai atractivă.
Nu e deloc surprinzător, astfel, că Putin vede SUA ca pe o forţă care încearcă să creeze o lume unipolară, pentru că, în anumite moduri, este o lume unipolară. SUA sunt cea mai mare economie din lume, în pofida problemelor curente. De asemenea, are o armată sofisticată, capabilă să operaţionalizeze o forţă covârşitoare, să antreneze o armată aflată în război pe arme noi, să folosească forţa subtilă pentru a contura lumea. Puterea americană nu este absolută şi poate fi depăşită. Însă este suficient de mobilă pentru a acţiona consecutiv, când acţiunea simultană este imposibilă. Cu alte cuvinte, SUA sunt cea mai mare forţă militară şi economică din lume – atunci când vor să acţioneze. Lipsa de acţiune poate fi interpretată drept slăbiciune de oameni ca Putin. SUA au învăţat că, având autoritate intrinsecă, au timp să acţioneze.
Publicul american vede des SUA drept slabe şi prost conduse. Există o tendinţă de a-i numi pe Joe Biden, Donald Trump, Barack Obama, Bill Clinton şi George W. Bush infractori, tâmpiţi sau ambele. Aceleaşi acuzaţii au fost îndreptate şi către Andre Jackson, Abraham Lincoln şi Franklin Roosevelt. Desconsiderarea faţă de comandanţii supremi este necesară pentru a preveni tirania, chiar dacă are dezavantaje. Mişcarea ”America First” care s-a opus participării în cel de-Al Doilea Război Mondial s-a amestecat cu abilitatea lui Roosevelt de a lua decizii. A avut un efect direct asupra Pearl Harbor şi a cauzat o intrare dezastruoasă a SUA în război, iniţiat de japonezi, care s-a încheiat catastrofal pentru ele.
Ideea că slăbiciunea americană este una globală este împărtăşită de cei mai mulţi americani. Să fii subestimat are şi un avantaj, aşa cum este şi manipularea unui public care nu are încredere în preşedintele său. Însă doar statele foarte puternice îşi pot permite desconsiderarea. Ultimele luni nu ne-au arătat că SUA îşi însuşeşte pe nedrept o nouă ordine. Ne-au arătat că Rusia slăbeşte, iar China consolidează relaţia cu SUA atent, iar arhitectura internaţională creată după cel de-Al Doiela Război Mondial, deşi mult mai complexă, rămâne aceeaşi.. Este o lume unipolară.
