Conferința ministerială a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, desfășurată astăzi la București, a generat angajamente financiare, în diverse forme, pentru sprijinirea Republicii Moldova de aproximativ 600 de milioane de euro, informează radiochișinău.md

 

„Republica Moldova nu trebuie să fie și nu va fi singură în efortul pe care îl face în a realiza reformele de care are nevoie, a afirmat, vineri, ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Potrivit șefului diplomației române, această platformă este un “instrument permanent” și este utilă pentru eforturile Chișinăului de aderare la Uniunea Europeană.

La evenimentul de vineri de la București s-au reunit delegații din 33 de state, membre ale Uniunii Europene, ale G7, ale Asociației Europene a Liberului Schimb, organizații internaționale, instituții financiare, instituții europene și agenții ONU, a precizat Aurescu, la finalul reuniunii.

El a subliniat că acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE pentru Republica Moldova este “o decizie istorică, ce lansează în mod efectiv procesul de integrare europeană”.

“Această platformă de sprijin devine un instrument eficient, concret, pentru realizarea reformelor necesare în acest sens. Așa cum știm și noi din propria noastră experiență, procesul de aderare este foarte complex, presupune implementarea unor reforme ample”, a adăugat șeful diplomației române.

Aurescu a evidențiat că actualul context este unul dificil, în condițiile războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, care generează ample efecte negative și asupra Republicii Moldova. “Vorbim în primul rând despre o criză umanitară generată de fluxul de refugiați, pentru a căror gestionare Republica Moldova alocă importante resurse financiare”, a punctat ministrul. Totodată, a completat el, pe acest fond apar amenințări de securitate.

“Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat recent în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, am văzut unele tentative de instrumentalizare a contextului actual, din fericire nereușite”, a menționat Bogdan Aurescu.

Conform acestuia, platforma de sprijin trebuie utilizată pentru sprijinirea eforturilor de reformă pe care Chișinăul va trebui să le parcurgă pentru avansarea parcursului european.

“Există la București, cumulat, un sprijin de aproximativ 600 de milioane de euro pe care am reușit să îl adunăm astăzi, în diverse forme”, a arătat Aurescu.